mamaplus

Un bebeluş s-a intoxicat cu fumul de la lumânarea de botez

-
//
14.01.2020

Patru persoane s-au intoxicat cu fum din cauza lumânării de botez, marți, în localitatea ieșeană Cornești.  A fost nevoie de intervenția medicilor SMURD. Potrivit acestora, printre victimele preluate de echipajele medicale se numără şi doi copii.

Lumânarea de botez ar fi fost folosită acasă, pentru a se aprinde focul în sobă. Toate victimele sunt rude.

Potrivit reprezentanţilor SMURD, printre victimele preluate de echipajele medicale se numără şi doi copii. Una dintre acestea este un bebeluş în vârstă de 8 luni, al doilea fiind un un băieţel de 2 ani. Au mai ajuns la spital şi doi adulți în vârstă de 21 de ani și respectiv 57 de ani. 

“Pacienţii au fost dirijaţi la Unitatea de Primire Urgenţă de la Spitalul de Copii, respectiv la Spitalul Sf. Spiridon din Iaşi”, a transmis Diana Cimpoeşu, coordonator SMURD Iaşi.