mamaplus

Un băiețel de doar 9 ani va absolvi în curând universitatea. Cum e posibil așa ceva?

0
//
15.11.2019

Laurent Simons, un copil de geniu de doar nouă ani, este pe punctul de a termina licența la Universitatea Tehnologică din Eindhoven. Micuțul belgian este specializat pe inginerie electrică și este comparat cu ”un burete” care reține absolut toate informațiile, potrivit CNN.

Specializarea pe care micuțul și-a ales-o la Universitatea din Eindhoven, inginerie electrică, este una grea chiar și pentru studenții cu vârsta normală. Profesorii micuțului îl descriu pe acesta ca fiind ”pur și simplu extraordinar”.

În decembrie, Laurent va termina licența și are planuri mari. Vrea să se înscrie la doctorat pe aceeași specializare, deși vrea să studieze și în zona medicală. Părinții micului geniu, Lydia și Alexander, au spus că nu au luat în serios spusele bunicilor lui Laurent, atunci când aceștia le-au spus că băiatul lor are un dar aparte. Dar, profesorii l-au supus la anumite teste pentru a afla cât de genial este micuțul. Aceștia au concluzionat că Laurent este ca ”un burete care absoarbe toată informația”.

Mama lui, Lydia, are propria teorie cu privire la performanțele micuțului. Aceasta crede că se datorează consumului ridicat de pește în timpul sarcinii cu Laurent. Mai în glumă mai în serios, dar părinții copilului de 9 ani nu îl forțează niciodată să facă ceva ce nu ar dori. Micuțul și-a ales deja meseria pe care o va practica în viitor: vrea să dezvolte organe artificiale.

După ce va termina cu licența, Laurent nu se grăbește să treacă la alte etape academice. O mulțime de universități de prestigiu din lume s-au interesat de Laurent iar alegerea universității unde își va continua studiile este o alegere grea pentru micuț. Până atunci, Laurent plănuiește o bine meritată vacanță în Japonia.