mamaplus

Trei copii şi mama lor au trăit clipe de groază, când s-au pomenit cu o mașină pe pat

0
//
06.12.2019

Accidentul s-a produs vineri dimineaţa, în oraşul Ploieşti din România. Maşina ajunsă în camera copiilor a rupt mai întâi un gard, apoi a dărâmat peretele casei. Ca prin minune însă, femeia şi copiii ei, cu vârste între 7 şi 16 ani - nu au fost răniţi. Şoferiţa s-a ales cu doar câteva lovituri. 

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, şoferiţa nu este vinovată de producerea accidentului.

"Din primele date se pare că un tânăr în vârstă de 25 de ani, care se deplasa la volanul unui autoturism, nu ar fi respectat indicatorul 'Oprire' amplasat la intersecţia străzilor Băicoi cu Inoteşti, intrând în coliziune cu un alt autoturism, condus de o femeie. În urma impactului, cel de-al doilea autoturism a fost proiectat în gardul unui imobil şi, ulterior, a ajuns in zidul construcţiei", au precizat reprezentanţii IPJ Prahova.

Femeia aflată la volanul autoturismului a rămas blocată şi doar pompierii chemaţi de urgenţă au reuşit să o scoată din maşină. 

Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, o persoană a fost asistată medical la faţa locului, dar a refuzat transportul la spital. 

Şoferii celor două autoturisme au fost duşi la spital să li se recolteze probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Rămâne de văzut însă cine şi când va repara casa.