mamaplus

RECORD SUMBRU: 161 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 în Moldova

0
//
04.04.2020

Statistici îngrijorătoare în Republica Moldova. Potrivit informațiilor de ultimă oră prezentate de premierul Ion Chicu, în ultimele 24 de ore au fost procesate 681 de probe, în rezultatul cărora au fost confirmate alte 161 de cazuri de infectare cu COVID-19. Astfel, bilanțul se ridică la 752 de cazuri.

Din cele 161 de cazuri confirmate azi 11 cazuri sunt de import și 150 cazuri locale. Cele mai multe cazuri, circa o treime, au fost înregistrate în localitățile Soroca și Ștefan Vodă.

Din păcate, astăzi au fost înregistrate și alte 3 decese. Este vorba despre o persoană din Tiraspol în vârstă de 27 de ani și alte persoane din Chișinău în vârstă de 65 de ani și respectiv 57 de ani. Astfel, la ziua de azi sunt 12 persoane decedate în urma infectării cu COVID-19.