mamaplus

Profesoară violentă, își ”educă” elevii de clasa 1: ”Dacă nu înțelegi din cuvânt, trec la bătaie”

-
//
07.10.2019

O profesoară a fost înregistrată în timp ce striga la copii, îi abuza fizic și îi înjura. Despre aceasta s-a aflat după ce un părinte a decis să-și trimită copilul la școală cu un dispozitiv de înregistrat audio. 

„Îți trăsnesc un capsator de aista, rămâi acolo, dacă nu înțelegi din cuvânt o să trec la bătaie”, „Darian să-ți dau cu bastonul în cap?” sau „Mama mi-a zis că dacă nu înțelegi din cuvânt îmi permite să-ți dau pantalonii jos și să pun mâna pe o curelușă sau pe o vărguță”. 

Această înregistrare a fost făcută publică pe rețelele de socializare de tatăl unui băiețel care, din septembrie, este elev la Liceul ”Socrate” din capitală. Bărbatul scrie că a decis să-i dea copilului un „smartwach”, după ce a văzut schimbări în comportamentului acestuia.

”Copilul meu cel mai mare deja de o lună merge la școală. În această lună a dispărut entuziasmul din primele zile ale lui Andrei și au apărut schimbări în comportament. Andrei ne-a povestit câteva situații din clasă care ne-a pus în gardă. Discutând cu alți părinți ai copiilor din clasa lui Andrei am ajuns la concluzia că și ceilalți părinți au observat aceleași schimbări la copii lor”, a scris Ion Andronache pe pagina sa de Facebook.

Bănuielile s-au confirmat după ce au ascultat înregistrările audio. În acestea, se aude cum elevii sunt abuzați fizic și verbal.

Îngrozit de cele auzite, bărbatul a decis să facă publice fișierele audio ca acest caz să ajungă la cât mai multă lume. Acesta face apel și către ministra Educației, Liliana Nicolaescu-Onofrei.

UPDATE: Profesoara de la Liceul „Socrate” din Chișinău, care a fost înregistrată în timp ce agresa verbal elevii din clasa întâi, a scris cerere de demisie și va fi examinată de o comisie de etică. Despre aceasta a anunțat directorul instituției, Ion Sirețeanu. Tot el a menționat că profesoara are 10 ani de experiență în domeniul educației. 

Sursa: tv8.md