Prețuri exagerate la uniformele școlare. Părinții sunt indignați

Prețuri exagerate la uniformele școlare. Părinții sunt indignați

-
//
25.05.2018

În mai multe instituții de învățământ din capitală au apărut deja oferte de preț și modele de uniformă, deși această inițiativă democrată nu a fost încă adoptată în Parlament, scrie jc.md

Prețuri exagerate la uniformele școlare. Părinții sunt indignați

Prețurile sunt destul de piperate și au stârnit nemulțumiri din partea părinților, chiar și a celor care au pledat în chestionar pentru această îmbrăcăminte. Cei care au copii la școală vor fi obligați să scoată din buzunar până la 1.500 de lei pentru uniforme.

Amintim că Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a elaborat, în mai puțin de o lună, un chestionar pentru părinți, elevi și cadrele didactice. Potrivit unui comunicat al ministerului din săptămâna trecută, rezultatele chestionării arată că peste 80% din respondenți sunt pentru introducerea uniformei școlare obligatorii. La completarea chestionarului au participat circa 300.000 de respondenți din întreaga republică, menționează oficialii.

Unii părinți pun la îndoială veridicitatea acestor chestionare. „Chestionarele au fost anonime, cele online puteau fi completate de zeci de ori în câteva minute. Cine ne garantează că nu au fost completate de angajații ministerului sau de autorii inițiativei?”, se întreabă Ala Revenco, membră a Grupului Părinților Solidari.

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării susține că va organiza mai multe dezbateri cu societatea civilă și va lua, până la 31 mai, decizia finală.

În școli sunt deja afișate oferte de preț

Prețurile propuse de unii producători sunt exagerate în raport cu salariile din Republica Moldova, estimează reprezentanții Centrului analitic „Expert-Grup”. De exemplu, o pereche de pantaloni pentru băieți va costa între 375 și 520 de lei, o fustă pentru fete – între 375 de lei și 450 de lei.

Dacă uniforma școlară ar deveni obligatorie din toamnă, o familie ar trebui să scoată din buzunar cel puțin 1.500 de lei doar pentru uniformă și alți 2.000 de lei pentru rechizite, încălțăminte, geantă și alte necesități, fără hainele de sport.

Citește articolul integral pe jc.md