mamaplus

Olga Manciu s-a mutat la Londra împreună cu copiii: ”Nu cred că vreau înapoi”

0
//
22.04.2020

Chiar dacă a trecut deja o lună de când s-a mutat la Londra alături de cei trei copii ai săi, Olga Manciu spune că din cauza carantinei nu a reușit deocamdată să savureze viața din Marea Britanie și să o înțeleagă pe deplin. Partea bună este că familia Manciu s-a reunit, iar Olga a povestit câteva detalii despre noua etapă din viața lor.

”Ne-am mutat la Londra, pentru că jobul lui Sandru este aici. Stăm în zona 1 Battersea, dar este temporar și nu locuim singuri. Pentru că este carantină stăm în casă, și organizăm de două ori pe săptămână plimbări scurte cu copiii. Nu planific nimic deocamdată, pentru că viața este imprevizibilă și orice zi poate schimba totul.”, a spus Olga.

mamaplus

Totodată, ea și-a împărtășit și cele mai importante scopuri pe care și le-a setat pentru perioada de după pandemie. Olga spune că își dorește foarte mult să-și vadă copiii la școală.

”Copiii nu știu limba engleză la nivel de vorbitori, dar bazele le cunosc. Nu am reușit încă să-i înscriem la școală, pentru că suntem în plină pandemie și nu are sens. Îmi doresc mult să îmi înscriu copiii în instituții de învățământ. Asta este foarte important pentru mine. Vreau să îmi găsesc un job și... să văd oceanul.”, mărturisește ea.

Deși a trecut puțin timp de când s-a mutat acolo, Olga Manciu nu prea duce dorul de casă și este foarte mulțumită de schimbarea pe care a făcut-o: ”Îmi lipsește sau nu Moldova? Mai mult nu decât da. Este o nouă etapă în viața noastră și de ce ar trebui să vreau înapoi? Nu cred că vreau înapoi. Mai mult îmi lipsesc oamenii mei dragi. Dar, mulți factori mă fac să nu vreau să mă întorc.”

mamaplus