Oamenii de știință au aflat de ce persoanele căsătorite sunt mai sănătoase

Oamenii de știință au aflat de ce persoanele căsătorite sunt mai sănătoase

-
//
16.02.2017

Persoanele căsătorite sunt mai sănătoase decât cele singure, divorțate sau văduve, potrivit studiilor realizate anterior, însă o nouă cercetare relevă prima dovadă biologică ce explică modul în care căsnicia influențează starea de sănătate și îi face pe oameni mai puțin stresați, notează Agerpres.

Oamenii de știință au aflat de ce persoanele căsătorite sunt mai sănătoase

În urma unui studiu publicat recent în jurnalul de specialitate "Psychoneuroendocrinology", cercetătorii de la universitatea americană Carnegie Mellon au descoperit că persoanele căsătorite au un nivel mai scăzut de cortizol, supranumit hormonul stresului, în comparație cu indivizii necăsătoriți, divorțați sau văduvi, informează Science Daily într-un articol publicat la 13 februarie.

Concluziile susțin dovezile prezentate anterior în urma unor cercetări, potrivit cărora persoanele necăsătorite prezintă un nivel mai ridicat de stres fiziologic decât cele căsătorite. Brian Chin, doctorand al Departamentului de Psihologie al Colegiului de Științe Umaniste și Sociale Dietrich din cadrul universității amintite, consideră că descoperirea reprezintă ''o cale fiziologică ce ar putea explica modul în care relațiile influențează starea de sănătate și de boală''.

Perioadele lungi de stres sunt asociate cu niveluri mai ridicate ale cortizolului, stare ce poate interfera cu capacitatea corpului de a regla inflamația care, la rândul ei, duce la apariția și dezvoltarea unor boli.

În cadrul studiului, oamenii de știință au colectat, trei zile consecutiv, mostre de salivă de la 572 de adulți sănătoși cu vârste cuprinse între 21 și 55 de ani, ce au fost ulterior utilizate pentru identificarea nivelului de cortizol. Rezultatele au arătat că participanții la cercetare care erau căsătoriți aveau un nivel redus al acestui hormon în comparație cu cei necăsătoriți, divorțați sau văduvi.

De asemenea, cercetătorii au comparat ritmul zilnic al cortizolului fiecărei persoane ținând cont de faptul că, în mod obișnuit, nivelurile acestui hormon înregistrează cel mai ridicat nivel la trezire și se reduc pe parcursul zilei. S-a observat că persoanele divorțate sau văduve înregistrau o scădere mai rapidă a cortizolului, tipar ce a fost asociat cu un risc mai mic de boli de inimă și cu o rată mai mare de supraviețuire în rândul pacienților diagnosticați cu cancer.

''Aceste informații oferă o imagine importantă asupra modului în care relațiile sociale intime ne intră pe sub piele și ne influențează sănătatea'', a declarat Sheldon Cohen de la Carnegie Mellon, director de laborator și coautor al studiului.

Sursa: Publika.md