mamaplus

O mamă din Soroca, despre spitalul din oraș: ”Copiii bolnavi zile întregi nu sunt examinați de medici”

-
//
09.01.2020

În timp ce administrația secției pediatrie din cadrul Spitalului Raional Soroca susține că situația dificilă în care se află la moment este una temporară, mamele și copiii îndură frig și condiții insuportabile. Potrivit Observatorul de Nord, o mamă care se află cu copilul la secția de pediatrie a Spitalului Raional Soroca a trimis un mesaj însoțit de imagini care arată situația din spital.

“Mă aflu acum cu copilul în secția de Pediatrie Soroca și sunt şocată de ceea ce văd. Copiii bolnavi zile întregi nu sunt examinați de medici. Stau şi dorm pe coridoare, în condiţii mizere, în ospătărie unde trebuie să mănânce bolnavul se află pacienți cu virus. Lipsesc medicamentele și seringi. Geamurile nu sunt pregătite de iarnă, este curentul. Copii practic sănătoşi care trebuie să fie externați se molipsesc de la cei bolnavi”, spune Ala Straton.

Șefa Spitalului Raional Soroca, Angela Rusnac, susține că este vorba despre o situație temporară.

“În Secția de Pediatrie se face reparație, iar între timp secția a fost transferată temporar aici în vale, în locul fostei secții de îngrijiri cronice. Antreprenorul finisează reparația capitală pe 20 ianuarie, așa ne-a promis, și noi copiii o să-i mutăm înapoi în deal. Rugăm părinții să ne înțeleagă că este o situație temporară și nu am avut altă posibilitate. Noi nu putem să investim în acest edificiu temporar, și am decis că mai bine ei să fie totuși în Soroca decât să mutăm secția la Florești. O să vedeți că în secția reparată vor fi condiții perfecte”.

mamaplus
mamaplus