mamaplus

O gravidă din Căușeni, aflată în travaliu, a ajuns la timp la spital datorită polițiștilor

-
//
29.01.2020

Gest al poliției, demn de admirat! O gravidă din Căușeni, aflată în travaliu, a ajuns în timp record la maternitate, după ce un echipaj de patrulare i-a asigurat undă verde.

Cursa contra cronometru a început din orașul Căușeni, unde femeia și soțul ei se aflau, în vizită, la niște prieteni. Când s-a început travaliu, cei doi au pornit, în grabă, spre Chișinău. Dar, de frică să nu ajungă la timp, au oprit lângă primul echipaj, zărit pe drum, și l-a rugat să-i escorteze. Astfel, cu girofarul inclus și cu viteză excesivă, femeia a ajuns la spital. În aceste imagini, cei doi soți se aflau deja în spatele mașinii poliției, în drum spre maternitate.

Însă, cu aproape o oră mai devreme, erau la masă. Veniseră în vizită la niște prieteni, din Căușeni. La un moment dat, soția și-a dat seama că, cel mai probabil, începe travaliul, semn că bebelușul se pregătea să vină pe lume.

Cei doi polițiști au condus automobilul până pe teritoriul maternității nr 1, din capitală

Femeia a adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă. Nu este prima dată când oamenii legii sar în ajutorul femeilor, aflate în travaliu, dar prinse în ambuteiaje. Un alt caz a avut loc în urmă cu aproape 10 luni, când la volan era chiar gravida. Și atunci, femeia s-a apropiat de un echipaj și l-a rugat să o ducă, de urgență, la maternitate. Și atunci, inspectorii au reacționat promt și, cu girofarul conectat, au condus femeia la cea mai apropiată maternitate, unde a fost preluată de către medicii de gardă.