mamaplus.md

O fetiță de 6 ani a murit subit

-
//
07.12.2018

O fetiță de numai 6 ani a murit săptămâna aceasta, după ce i-a crescut temperatura și a avut un început de tuse. Tragedia a avut loc două zile în urmă, în satul Sărai, din comuna Țiganca, a raionului Cantemir, iar poliția a pornit un proces penal în care se investighează neglijența mamei copilei, dar și medicii.

mamaplus.md

Miercuri, 5 decembrie, în jurul orei 07:00, poliția din Cantemir a fost alertată despre faptul că o fetiță în vârstă de 6 anișori a murit subit, după ce starea de sănătate s-a agravat.

Solicitat telefonic, Adrian Sârbu, șeful Inspectoratului de Poliție Cantemir, a declarat pentru Deschide.MD că medicii legiști nu au depistat urme de moarte violentă pe suprafața trupului neînsuflețit al micuței. O primă versiune al decesului ar fi faptul că fetița suferea de o pneumonie acută, iar mama sa nu a prezentat-o medicilor.

„În dimineața în care a avut loc tragedia, fetiței i-a crescut brusc temperatura, a avut o tuse gravă, cu erozii din gât, iar ulterior a decedat. Mama copilului nu s-a adresat la spital pentru că acesta să fie supus examinării medicale. Noi am dispus efecutare unei expertize medico-legale pentru a stabili cu exactitate cauza decesului, iar preliminar ar fi vorba despre o pneumonie acută și netratată la timp. Totodată, a fost inițiat un proces penaă în care sunt vizați mama copilului și medicii pentru neglijență”, a precizat Sârbu.

Citește continuarea pe deschide.md