mamaplus

Noi detalii despre minorii care au bătut și violat un copil din clasa a treia din raionul Ungheni

-
//
30.10.2019

Noi detalii în cazul șocant al copilului dintr-un sat din raionul Ungheni, care a fost bătut cu bestialitate și violat de doi colegi de școală, mai mari decât el. Cei doi au fost recunoscuți în calitate de bănuiți, iar la moment, împreună cu părinții, beneficiază de consiliere psihologică.

Potrivit comunicatorului Procuraturii Generale, Emil Gaitur, copilul agresat și violat a fost audiat în condiții speciale, potrivit art. 110/1 ale Codului de procedură civilă. De asemenea, atât în privința lui, cât și a bănuiților a fost numită expertiza psihiatrico-psihologică și le este acordată asistență calificată psihologică.

În acest sens, copiii au fost referiți Direcției asistență socială și protecție a familiei, Centrului raional de resurse pentru educație inclusivă din Ungheni și Centrului de sănătate Ungheni, unde beneficiază de consiliere psihologică, împreună cu părinții.

Amintim că băiețelul este elev în clasa a III-a și ar fi fost bătut și violat de către doi colegi mai mari care învață în aceeași școală cu el. Cazul ar fi avut loc într-o localitate din raionul Ungheni și a fost dezvăluit de un martor pe o rețea de socializare.

Ulterior, procurorii din Ungheni au inițiat o urmărire penală pe acest caz, iar principalii doi suspecți au fost identificați. Aceștia au vârsta de 14 ani și pot fi trași la răspundere penală, riscând chiar detenție pe viață dacă vor fi găsiți vinovați.