mamaplus

Noi detalii despre copilul accidentat la Briceni. Se pornise la colindat

-
//
26.12.2019

Au apărut noi detalii despre copilul care noaptea trecută a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost lovit de un automobil la volanul căruia se afla un șofer în stare de ebrietate, în localitatea Caracușenii Vechi, din raionul Briceni. Minorul în vârstă de 12 ani, era venit în ospeție la mătușa sa și s-ar fi pornit împreună cu încă doi copii să colinde prin localitate.

Ofițerul de presă al IGP, Mariana Bețivu, susține că băiatul în vârstă de 12 ani, originar din localitatea Costantinovca, Edineț, împreună cu alți doi copii, mergeau pe marginea drumului când s-a întâmplat accidentul.

Aceștia se duceau cu colindatul prin sat, iar băiatul a fost lovit de un automobil al cărui șofer era în stare de ebrietate și se deplasa cu viteză. După impact, șoferul a oprit automobilul la o distanță de 50 metri de la locul accidentului, lăsând urme de frânare pe asfalt pe o distanță de aproximativ 30 de metri.

Băiatul a fost transportat în stare extrem de gravă la spitalul din Briceni, iar medicii au solicitat intervenția AVIASAN pentru ca acesta să fie adus la un spital din capitală. 

Șoferul, a fost reținut pentru 72 de ore. Pe numele său a fost pornit un dosar penal în baza articolului 264 ali.4 din Codul Penal. Conform legislației în vigoare, el riscă închisoare de la 4 la 8 ani și anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.