mamaplus

Natalia Barbu, detalii noi despre prietenia cu fosta soție a actualului său soț

0
//
18.10.2019

Sunt aproape 8 ani de căsnicie cu Nicolae Sota, iar Natalia se declară împlinită nu doar pentru că în casa lor domină armonia, dar și pentru că a închis gurile rele care spuneau la începutul relației lor că acest mariaj se va încheia în primii ani.

Mai mult decât atât, Natalia se bucură și de o relație frumoasă cu fosta soție a actualului său soț, Dana Sota, cu care se văd des la un vin, cu discuții de suflet. Se pare că lumea de la noi nu este pregătită să vadă astfel de prietenii, însă Natalia nu se arată deloc deranjată de subiectele răutăcioase din presă.

”Un om simplu… și nu zic prost, doamne ferește – nu are cum să ajungă la asta, pentru că are niște tabu-uri, stereotipuri. Eu cu Dana sunt într-o relație minunată și asta a fost din prima. Eu zic că s-au așezat stelele potrivit pentru noi două.

Ei nu mai erau demult împreună (Dana și Nicolae, n.r.). Adică nu s-a întâmplat ruptura și imediat am venit eu în viața lor. La acea vreme ei deja aveau o relație foarte ok. Știu că lumea se uită ciudat la lucrul acesta, dar eu sunt în relații minunate cu ea”
, a spus Natalia cu sinceritate într-un interviu televizat.

Menționăm că Nicolae Sota a divorțat de Dana Sota, în 2010, după 28 de ani de căsnicie și 10 ani de separare – la acea vreme fiul lor avea 24 de ani. Dana Sota a participat la nunta fostului ei soț cu Natalia Barbu, care a avut loc în 2011. Nicolae Sota mai are un fiu cu modelul Adela Chirică, cu care ar fi urmat să se căsătorească în 2011, însă a întâlnit-o pe Natalia Barbu, cu care s-a căsătorit în doar câteva luni.

Natalia Barbu și Nicolae Sota au împreună un fiu care va împlini în decembrie 8 ani. Se numește Victor și a pășit în acest an în clasa a doua.