mamaplus

Ministerul Educației atenționează părinții cu privire la colectarea plăților informale în școli

0
//
30.08.2019

De luni începe școala, iar Ministerul Educației, Culturii și Cercetării reamintește părinților, profesorilor și elevilor că adunarea plăților informale în școli este ilegală, iar persoanele care fac acest lucru participă la un act de corupție, care se pedepsește.

mamaplus

„Părinții nu trebuie să achite sume ilegale, iar copiii trebuie să se afle la școală într-un mediu bazat pe corectitudine, profesionalism și siguranță, pentru că doar așa ei vor deveni adulți intoleranți la corupție și responsabili de propriile acțiuni. Meseria de cadru didactic este și trebuie să fie o profesie prestigioasă și de onoare, iar acuzațiile de corupție dăunează acestui obiectiv”, se arată într-un comunicat emis de minister.

Cadrele didactice sunt îndemnate să reacționeze prompt atunci când se ciocnesc cu un caz de corupție.


„Totodată, reiterăm obligația personalului instituţiilor de educație de a întreprinde măsuri de informare, educare şi propagare în rândurile elevilor, părinţilor/ reprezentanţilor legali ai elevilor şi copiilor despre ilegalitatea şi inadmisibilitatea iniţierii şi instigării la colectarea oricăror fonduri”, se mai arată în comunicat.

Sursa: diez.md