mamaplus

Meteorologii anunță ninsori. Când vor cădea primii fulgi de zăpadă

0
//
20.11.2019

Mâine, ar putea cădea primii fulgi de nea în raioanele de nord ale țării. Potrivit meteorologilor, în nordul Moldovei se prevăd precipitații mixte sub formă de ploaie şi ninsoare. 

La Briceni și la Soroca se vor înregistra trei grade, în timp ce la Bălți va fi cu unul mai mult. La Orhei vor fi cinci grade, iar la Tiraspol şapte. La Leova, Comrat şi Cahul se aşteaptă opt grade. 

În Capitală, mâine vor fi şapte grade, însoțite de ploi slabe. În următoarele zile maximele vor oscila între unu şi şase grade. Noaptea vor fi între minus trei şi minus şase grade. 

Totodată, pentru mâine, sinopticeinii au emis Cod Galben de intensificare a vântului. Astfel, pe întreg teritoriul țării vântul va bate în rafale de peste 70 de km pe oră.