mamaplus

Magazine goale, oraşe în carantină şi panică în Italia din cauza coronavirusului

0
//
24.02.2020

Peste 200 de cazuri de coronavirus au fost confirmate în Italia, iar panica a pus stăpânire pe numeroase oraşe din zona de nord a ţării, acolo unde se află epicentrul epidemiei.

Patru persoane au murit în Italia din cauza coronavirusului, iar 212 de cazuri au fost deja confirmate, potrivit datelor oficiale puse la dispoziţie de autorităţile italiene. După ce autorităţile au confirmat mai multe infecţii cu coronavirus, oamenii au luat cu asalt magazinele, cu atât mai mult cu cât unele localităţi au fost deja plasate sub carantină.

Oamenii au fost sfătuiţi să reducă cât se poate de mult deplasările şi să se autoizoleze în case. Pentru a respecta aceste îndrumări, oamenii au cumpărat mâncare pentru câteva săptămâni.
Oamenii au cumpărat mâncare, apă şi alte produse pentru a fi pregătiţi în eventualitatea unei carantine de lungă durată. Cele mai afectate sunt localitățile: Casalpusterlengo, Codogno, Castiglione d'Adda, Fombio, Maleo, Somaglia, Betonico, Terranova dei Passerini, Castelgerundo şi San Fiorano.

Autoritățile din Republica Moldova au emis Cod Galben de alertă națională privind virusul ucigaș din China. Anunțul a fost făcut de reprezentanții Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, la ședința Comisiei guvernamentale pentru Sănătate Publică privind situația epidemiologică.

Potrivit ministrului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, Codul Galben presupune „sporirea măsurilor în contextul prevenirii și controlului coronavirsului de tip nou”. Aceasta a precizat că „există riscul posibilității de declanșare a urgenței de sănătate publică”.

Dumbrăveanu a dat asigurări că situația epidemiologică este sub control și a făcut apel către cetățeni să respecte normele de igienă.

mamaplus
mamaplus