mamaplus

Lacrimi de bucurie și motiv bun de sărbătoare pentru zeci de cupluri din Chișinău

0
//
29.11.2019

După mai multe decenii de căsnicie, 48 de cupluri din Chișinău au păşit din nou pragul Oficiului Stării Civile. De această dată, pentru a sărbători nunta de aur şi diamant. Copleșiți de amintiri şi cu lacrimi în ochi, cele mai longevive cupluri şi-au jurat încă o dată iubire şi fidelitate. Aceştia spun că secretul unei căsnicii fericite şi îndelungate este răbdarea şi încrederea.  

Dintre cele 48 de cupluri, 39 şi-au sărbătorit astăzi nunta de aur, mai exact 50 de ani de căsnicie, iar alte nouă cupluri au sărbătorit aniversarea celor 60 de ani, de când au spus un "da" ferm, unul celuilalt.

Cu ocazia aniversării nunţii de aur şi diamant, municipalitatea le-a oferit celor 48 de cupluri, câte o diplomă de onoare şi un premiu simbolic, în valoare de 1.000 de lei. De la începutul anului şi până în prezent, 340 de cupluri din municipiul Chişinău au sărbătorit nunta de aur şi diamant.