mamaplus

La data de 4 februarie este marcată Ziua Mondială de luptă împotriva Cancerului. Cum prevenim cea mai cruntă boală a secolului

-
//
04.02.2020

Astăzi este marcată Ziua mondială de luptă împotriva cancerului. Menținerea greutății corporale, modul sănătos de viață, limitarea consumului de băuturi alcoolice și evitarea fumatului sunt doar câteva dintre recomandările specialiștilor pentru prevenirea apariției cancerului.

Conform datelor statistice, bolile oncologice constituie a doua cea mai răspândită cauză a mortalității din țară, după maladiile cardiovasculare.

Potrivit medicilor, principalii factori care duc la riscul de dezvoltare a cancerului sunt fumatul, alimentația incorectă, lipsa de activitate fizică, consumul excesiv de alcool și mediul poluat. Astfel, specialiștii recomandă să evităm fumatul, să menținem greutatea corporală şi să reducem consumul de alcool, sare și alimente procesate. 

Totodată, activitatea fizică de cel puțin 30 de minute pe zi, consumul de fructe și legume proaspete și modul sănătos de viață ne pot ajuta să prevenim maladiile oncologice, spun doctorii.

La nivel global, cancerul este a doua cauză de deces. Cele mai frecvente tipuri de cancer sunt cel pulmonar, la colon, stomac, ficat și de sân.