mamaplus

Kaufland lansează prima colecție de articole sportive 100% sustenabile din Republica Moldova

-
//
13.01.2020

Începând de astăzi, exclusiv în magazinele Kaufland este disponibilă prima linie de haine 100% sustenabile realizată din PET-uri reciclate și deșeuri din material plastic, plase de pescuit sau din bumbac organic certificat GOTS. 

Linia face parte din gama Newcential, cuprinde articole sportive pentru bărbați și femei și este prima colecție marcă proprie Kaufland.

Disponibilă exclusiv în magazinele Kaufland, gama oferă un outfit sportiv complet, prietenos cu mediul. Îmbrăcămintea sport din poliester reciclat este de calitate și are aceleași caracteristici funcționale precum cea obișnuită. Poliesterul este certificat Global Recycle Standard (GRS).

În fabricarea hainelor sunt folosite între 10 (pentru un tricou) și 15-20 de PET-uri reciclate (pentru colanți). Ele sunt colectate din oceane, curățate, tocate, topite și apoi trase pe fir.

Chiar și ambalajul este sustenabil, pentru confecționarea lui fiind utilizată hârtie reciclată și o cantitate redusă de cerneală.

Gama conține tricouri, jachete, pantaloni scurți, colanți, bustiere și pantofi sport, disponibile în culorile kaki, roz, până la negru, culori obținute din vopsele naturale. 

La începutul lunii ianuarie, clienții magazinelor Kaufland vor găsi promoții speciale pentru aceste produse.

Conform datelor publicate de Parlamentul European, până în 2050 oceanele ar putea conține mai multe materiale din plastic decât pești. Obiectele din plastic din ocean reprezintă împreună 70% din deșeurile marine. În acest sens, colectarea și reciclarea lor este imperios necesară.

„Odată cu lansarea noii colecții, Kaufland a adus o inovație în domeniu sustenabilității din Republica Moldova. Pe lângă faptul că noile articole sportive sunt de calitate și ajută corpul să respire după antrenamentele intensive de la sală, acestea au și un preț atractiv. Totodată, Kaufland și-a propus în următorii ani să producă din fibre sintetice obținute prin reciclare 10% dintre articolele de îmbrăcăminte și încălțăminte”. a declarat Cristina Aramă, PR manager Kaufland Republica Moldova.

Drumul producției inovatoare: de la PET la tricou

Pentru realizarea unui tricou sport din poliester reciclat, de exemplu, sunt necesare circa 10 PET-uri, iar în cadrul procesului de producție, toate articolele sunt confecționate pe baza unui mecanism complex.

  • Se colectează din oceane deșeurile în Taiwan, cu îndepărtarea etichetelor și a capacelor în prealabil;
  • Se compactează sticlele, după care se deshidratează și se polimerizează;
  • Se obțin granulele din PET și mai apoi firul din PET;
  • Se produc articole textile din firul obținut

Mulțumită acestui procedeu, cantitatea de energie utilizată și emisiile de CO2 produse sunt reduse cu 50%. Mai mult decât atât, prin reciclarea PET-urilor și deșeurilor din material plastic se stopează total folosirea petrolului brut în confecționare, iar după purtare toate hainele pot reintra în ciclul de reciclare, ceea ce asigură continuitate activității sustenabile.

Campania face parte din strategia la nivel de grup - REset Plastic,  care abordează integral problematica plasticului. Grupul Schwarz, care prin diviziile comerciale Kaufland și Lidl se numără printre cele mai mari societăți comerciale internaționale, își cunoaște și își asumă responsabilitatea față de mediu. Prin REset Plastic, a elaborat o strategie internațională integrată, care cuprinde cinci domenii de acțiune. În cadrul secțiunii REduce, grupul are ca scop economisirea plasticului în procesele interne. De asemenea, REdesign are sarcina de a concepe ambalaje reciclabile cu conținut redus de plastic. La secțiunea Recycle, grupul Schwarz dezvoltă sisteme de colectare, sortare și reciclare, pentru a închide circuitele de deșeuri ce pot fi valorificate. REmove se ocupă cu opțiunile de înlăturare a plasticului din mediul înconjurător, iar la secțiunea REsearch, grupul investește în cercetare și dezvoltare pentru a găsi soluții viabile pentru evitarea utilizării plasticului.

Prin lansarea noii game de îmbrăcăminte sustenabilă, Kaufland se alătură și campaniei Detox 2020, dezvoltată de organizația Greenpeace la nivel mondial pentru a reduce cantitatea de plastic din ambalaje și a accelera conversia la bumbacul organic certificat GOTS.

Despre Kaufland Moldova

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.300 magazine, 132.000 de angajați în 8 țări. Kaufland a deschis pe 26 septembrie 2019 primele două magazine în Republica Moldova. Crezul companiei constă în ideea că lumea poate fi un loc mai bun prin implicarea fiecăruia, de aceea, în 2018, Kaufland a dezvoltat platforma „Implicarea face diferența”, sub umbrela căreia sunt comunicate toate acțiunile de responsabilitate socială. Cea mai mare parte a proiectelor CSR ale companiei sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmăresc implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari.

Pentru mai multe informații vizitați pagina web Kaufland Moldova.