Într-un spital din Moldova, pacienții au ajuns în rol de asistente medicale

Într-un spital din Moldova, pacienții au ajuns în rol de asistente medicale

-
//
04.10.2018

Reguli nescrise la spitalul din Hînceşti! Pacienţii sau rudele acestora sunt nevoiţi să-şi poarte de grijă singuri chiar în toiul nopţii.

Într-un spital din Moldova, pacienții au ajuns în rol de asistente medicale

Recent internată în acest spital cu propriul copil, o femeie povesteşte cum a fost „îndrumată” de asistenta medicală să ducă personal analizele prelevate la laborator, care, după minute de căutări, a descoperit că este închis.

„La Spitalul din Hîncești, Secția pentru copii, la miez de noapte, analizele de sînge, prelevate de la copilul care vomită de doua zile, sînt trimise la laboratorul de biochimie nu de către sora medicală, în condiții sterile, dar de rude! Cu două eprubete de sînge, prin întuneric, mama disperată străbate teritoriul spitalului, ca sa caute şi într-un tîrziu să găsească ușa laboratorului încuiată”, scrie o apropiată a pacientei.

Plus la toate, aceasta acuză medicii de la spitalul din Hînceşti de neglijenţă, asta după ce, avînd dureri de cap şi vomă de trei zile, copilul a fost „rugat” să aştepte revenirea din concediu a medicului care ar putea să o consulte.

Contactat telefonic de Noi.md, vicedirectorul spitalului raional Hînceşti, Iurie Fetcu, a declarat că va discuta cu personalul medical aflat în tură în acea zi şi dacă va fi necesar va aplica şi sancţiuni disciplinare, doar ca să nu se mai repete astfel de cazuri.

„Lucrătorii medicali care au fost în tură în acea noapte nu sînt astăzi la serviciu, nu am putut discuta cu ei. Noi am luat acest caz la control şi analizăm situaţia. Dacă va fi o greşeală procedurală, o corectăm, iar dacă va fi o neglijenţă vom aplica sancţiuni disciplinare. După ce vom discuta cu lucrătorii medicale, pentru că trebuie să ascult şi opinia lor, atunci vom lua deciziile necesare ce se impun”, a declarat Iurie Fetcu.

Precizăm că acest caz a avut loc aseară, 3 octombrie în jurul orei 23.

Sursa: noi.md