Important pentru toți cei care doresc să-și schimbe medicul de familie

Important pentru toți cei care doresc să-și schimbe medicul de familie

-
//
26.09.2015

Persoanele asigurate şi neasigurate îşi pot alege sau schimba până pe data de 31 octombrie medicul de familie şi instituţia medico-sanitară primară încadrată în sistemul de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (AOAM), scrie Realitatea.md.

Important pentru toți cei care doresc să-și schimbe medicul de familie

Persoanele care se înregistrează pentru prima dată sau vor să-şi schimbe instituţia medicală şi/sau medicul de familie urmează să depună şi să înregistreze cererea în instituţia medicală aleasă.

Înscrierea persoanelor poate fi efectuată la o singură instituţie medicală primară. Este recomandată selectarea celei mai apropiate instituţii de locul de trai al solicitantului. Cei care optează pentru serviciile medicului de familie din instituţia medicală primară ce deserveşte alt teritoriu vor asigura deplasarea echipei medicului de familie.

Schimbarea instituţiei medicale primare şi a medicului de familie poate fi efectuată o dată pe an, în perioada 1 septembrie – 31 octombrie. Dacă numele medicului de familie nu va fi menţionat în cerere, acesta va fi desemnat de către instituţie. Schimbarea medicului de familie în altă perioadă a anului e posibilă doar în cazul în care persoana îşi schimbă locul de trai.

Modalitatea de alegere a medicului de familie este prevăzută în Regulamentul cu privire la înregistrarea populaţiei în instituţia medico-sanitară ce prestează asistenţă medicală primară în cadrul asigurării obligatorii de asistenţă medicală.

Sursa: Realitatea.md