mamaplus

Horoscopul iernii: Cum începe anul 2020 pentru fiecare zodie

-
//
29.11.2019

Astrele ne îndeamnă, în horoscopul iernii, să ne consolidăm viața, să ne bucurăm de ce am realizat până acum și să ne refacem echilibrul emoțional. Trebuie să pășim în 2020 cu forțe mai puternice și cu multă încredere!

Berbec

O iarnă în care vei face compromisuri

Ultima lună din acest an poate avea câteva provocări pentru zodia ta, dar tu trebuie să ții capul sus și să ai încredere în tine. Păstrează o atitudine pozitivă și păstrează-ți prietenii aproape! Și anul 2020 se anunță un an cu multe încercări, dar nimic nu va fi prea greu. Rezolvă fiecare problemă pas cu pas, fă-ți o listă cu priorități și vei reuși, dacă te concentrezi pe ceea ce este cu adevărat important! Se pare că, în luna decembrie, vei avea mai mult de muncă și prea puțin timp pentru familie sau pentru copii. Vei fi nevoită să faci un compromis, să renunți la o surpriză pregătită pentru cineva drag pentru a investi banii în alte proiecte. În preajma Crăciunului, când va fi Lună nouă, lucrurile încep să se îndrepte și atmosfera de acasă va fi mai destinsă. În ianuarie, va fi o perioadă de acumulare și vei reuși să te revanșezi față de familie.

Taur

Vei avea șansa unui loc de muncă mai bun

Iarna aceasta, astrele arată că vei avea parte de noi șanse profesionale și trebuie să te concentrezi pe schimbările bune care te pot ajuta în carieră. Cu excepția zilelor de Sărbătoare și a zilelor de concediu în care te vei odihni, prioritatea ta va fi să găsești un loc de muncă mai bun. Îndeosebi în lunile ianuarie și februarie vei avea cele mai multe șanse să te dezvolți, să te implici în proiecte complexe sau să lucrezi alături de o echipă nouă. Dacă ești în căutarea unui alt loc de muncă, ar fi bine să trimiți cât mai multe cv-uri și să iei legătura cu foști angajatori care ar putea avea nevoie de forță de muncă. În mod special, luna ianuarie, când Venus își va spori influența asupra zodiilor de Pământ, va fi de bun augur pentru orice plan ai avea în carieră. Pe de altă parte, trebuie să fie atentă cu sănătatea ta în perioadele reci și să te ferești de excesel alimentare. Pot apărea afecțiuni greu de tratat.

Gemeni

Proiectele mari se împlinesc

Decembrie înseamnă pentru zodia Gemeni împlinirea unui proiect important, iar luna ianuarie aduce o perioadă lungă de relaxare și de refacere. Va fi o iarnă cu bucurii, dar și cu momente critice, dar perioadele frumoase vor compensa micile necazuri. În decembrie, îți merge bine din data de 12 până pe 28, sub influența lui Mercur și a Lunii pline. Situația bugetului tău și prosperitatea familiei vor constitui, poate, cel mai dificil aspect pentru că apar cheltuieli neașteptate. Șanse reale de câștig vor apărea mai degrabă în luna februarie. Dacă ești singură, vei avea mai multe șanse anul viitor să îți găsești jumătatea sau să te întorci la o dragoste din trecut. Prima perioadă prielnică iubirii va fi în luna ianuarie. Orice relație nouă, începută în aceste zile, va fi susținută de astre și va deveni tot mai puternică de la o zi la alta.

Rac

Vei avea șanse noi pentru o viață prosperă

Tranzitul lui Jupiter de-a lungul iernii poate fi de bun augur pentru zodia ta. El împarte acest anotimp în două perioade distincte, prima fiind dominată de evenimente neprevăzute și schimbări, cea de a doua fiind, în compensație, mult mai norocoasă și prosperă. Singurul moment critic din această iarnă ar putea veni în preajma zilei de 10 ianuarie, când va fi eclipsă de Lună și atunci va afecta viața de cuplu. În preajma acelei zile, trebuie să fii deosebit de atentă la ceea ce se întâmplă cu viitorul vostru. Pasiunea va renaște în iarnă, datorită lui Venus, care te va ajuta să te apropii mai mult de persoana iubită, dar puteți pierde ceva deosebit în timpul eclipsei de Lună. Îți propui să schimbi multe în viața ta, să găsești noi resurse financiare și vei fii foarte activă din acest punct de vedere în luna decembrie. Dar șansele cele mai bune le vei avea în luna februarie.

Leu

Bucură-te de fiecare zi de sărbătoare

Lunile de iarnă vor fi prielnice planurilor tale. Cu ajutorul lui Jupiter și al lui Mercur, de la jumătatea lunii decembrie, lucrurile se vor desfășura mai repede și mai ușor, vor apărea și câteva situații neprevăzute, dar vei avea resursele necesare să le rezolvi. După eclipsa de Soare din 26 decembrie, vei fi mult mai fericită, iar dorințele tale legate de căsnicie și familie se vor împlini. Se pare că vei avea parte de Sărbători cu petreceri frumoase și cu dragoste. De la începutul lunii ianuarie vei avea parte de vești bune în familie și la serviciu, urmând ca, în decursul lunii februarie, promisiunile să se transforme în realitate. Încearcă să faci un pas înainte în carieră, să obții un post mai bine plătit sau să îți cauți un loc de muncă mai potrivit cu stilul tău de viață. După 7 februarie, când Venus intră în Berbec, vei primi o veste bună legată de șansele tale profesionale și se va deschide o altă ușă.

Fecioară

Provocări noi, dar și multe bucurii

Iarna aceasta s-ar putea să fie o perioadă mai dificilă pentru cariera ta, dar astrele vor încerca să se revanșeze în alte domenii. În a doua jumătate a lunii decembrie ar fi mai bine să îți iei un concediu lung sau să amâni toate întâlnirile importante legate de serviciu, pe cât posibil. Vei relua activitatea în ritm accelerat după 10 ianuarie, când va fi eclipsă de Lună și lucrurile se vor precipita. Eforturile tale vor fi răsplătite la începutul anului viitor, dar vei fi destul de solicitată la serviciu, în prima parte a noului an. Dragostea te va ajuta să îți restabilești echilibrul interior și să găsești noi resurse pentru a continua munca și mai ales pentru a continua proiectele mai dificile de cuplu. De-a lungul acestei ierni, vei avea un tonus ridicat și vei face față tuturor provocărilor, fie ele legate de sănătatea ta, fie legate de câștigurile care se topesc destul de repede.

Balanță

Planurile de cuplu trebuie amânate

Sezonul rece începe cu un moment astral care promite un succes în plan profesional și care accentuează nevoia de organizare și de progres. Este vorba de Luna plină din data de 12 decembrie care te va ajuta să îți pui ordine în viața profesională, să închei cu bine proiectele frumoase, care vor aduce și bani. Pe de altă parte, Luna plină accelerează acum procesul de vindecare, dacă suferi de probleme medicale ușoare. Tot în luna decembrie se simte influența lui Venus care începe să schimbe anumite lucruri în relația de cuplu. În următoarele săptămâni, planurile voastre comune vor fi date peste cap și este mai bine să le amâni, decât să apară tensiuni între voi sau să luați o decizie greșită. Sărbătorile de iarnă trebuie să fie cât mai armonioase și fericite. Mai târziu, în lunile următoare poți găsi soluții mai bune pentru tot ceea ce te frământă. Din 8 ianuarie, marele benefic Jupiter va îndrepta lucrurile!

Scorpion

Fii atentă cu sănătatea și echilibrul tău interior

Trebuie să fii mai organizată și să încerci să pui deoparte bani în luna decembrie, chiar dacă vor crește cheltuielile cu toate obligațiile de Sărbători. Este bine ca la începutul anului viitor să te poți baza pe un fond de rezervă, pentru orice eventualitate. Marele Învățător, Saturn, va domina aproape toată iarna sectorul financiar, așa că îți va da uneori lecții dure cu privire la folosirea banilor. Ar fi bine să te pregătești pentru orice. În privința carierei, dacă ai ambiții mari, va trebui să aștepți veștile bune abia în lunile februarie sau martie. Până atunci, încearcă să te concentrezi asupra lucrurilor mici, dar care te fac fericită. Încearcă să te debarasezi de emoțiile negative și de grijile nefondate, oricând vei simți că te copleșesc. Starea ta de sănătate depinde de modul în care vei face față provocărilor și de echilibrul tău interior! Luna ianuarie poate fi critică, dacă nu ții cont de aceste lucruri.

Săgetător

Mai multă stabilitate

Zodia ta este profund influențată în această iarnă de mișcările astrelor, mai ales din luna ianuarie, când vei fi vizitată de Marte. Influența lui nu este deloc ușor de suportat, îți pune mereu în cârcă responsabilități noi și te obligă să iei tot felul de decizii care nu îți convin. Dar are și partea lui bună, care se dezvăluie la final. Până în ianuarie, bucură-te de sfârșitul de an, încearcă să petreci alături de prieteni și să faci fiecare zi de Sărbătoare cât mai frumoasă. În primele săptămâni din noul an, universul te va răsplăti pentru toate neajunsurile îndurate, iar o perioadă frumoasă în 2020 promite să fie luna februarie. Până atunci, trebuie să rezolvi toate situațiile mai complicate din familie și să încerci să te apropii de rudele mai în vârstă. Dacă ai copii, vei avea ocazia să faci o investiție solidă pentru viitorul lor și mai ales pentru liniștea și stabilitatea ta în anul care vine.

Capricorn

Schimbări necesare și șanse noi

Zodia ta se află sub influența unor astre puternice începând din luna decembrie și până la mijlocul primăverii viitoare. Din cauza lor, în decembrie sau în ianuarie te vei confrunta cu momente de cotitură și vor fi necesare câteva schimbări. Poate că vei nevoie de o schimbare în plan profesional, să ai mai multă libertate de acțiune, să faci lucruri mai interesante și să te simți cu adevărat împlinită. Uranus te sprijină în acest sens în prima jumătate a anului, mai ales în lunile ianuarie și februarie, iar Saturn îți oferă câteva ocazii să progresezi. Eclipsa de Lună din 10 ianuarie influențează și ea Casa carierei și a locului de muncă, astfel că te poți aștepta la șanse noi. În privința câștigurilor, Saturn va fi generos și te va răsplăti cu bani mai mulți spre sfârșitul lunii ianuarie și în luna februarie. Pe de altă parte, în februarie vei primii avantaje nesperate și vei încheia afaceri vechi.

Vărsător

Provocările vor aduce lucruri bune

Vei avea o iarnă bogată și nu te vei plictisi nicio clipă! Din data de 20 decembrie, Venus va tranzita zodia ta și promite o perioadă excelentă pentru Sărbători. Apoi, din 16 ianuarie, îl vei avea de partea ta pe Mercur care te va ajuta să îți refaci bugetul și să îți consolidezi poziția la locul de muncă. Doar Saturn poate să fie, anul viitor, mai sever cu tine. Te va pune la încercare, te va obliga să te schimbi și să alegi ceva diferit, te va forța uneori să te întorci din drum… dar toate situațiile prin care vei trece te vor ajuta să te cunoști mai bine și să construiești lucruri solide în jurul tău. Primele două luni ale noului an vor fi mai dificile din punct de vedere financiar, dar nu îți vor afecta planurile și nici viața de familie. În februarie chiar vei avea parte de un câștig sau de o realizare deosebită, pentru că sub influența lui Saturn vei fi mult mai ambițioasă.

Pești

O iarnă în care vei fi mai optimistă

Nimic nu este imposibil când vrei cu adevărat să faci ceva frumos, iar astrele vor fi de partea ta. Zodia ta este una dintre puținele zodii care vor profita de pe urma eclipselor din decembrie și ianuarie. În preajma Sărbătorilor, începe perioada prosperă a sezonului și grijile tale vor fi tot mai puține. La început de an, este bine să încerci să îți diversifici activitatea, să mai cauți o colaborare sau un alt loc de muncă, de unde poți primi un salariu mai bun. Vei avea nevoie de un buget mai consistent, anul viitor, pentru că vei trece și prin perioade dificile, în care cheltuielile tale vor crește. Proiectele de familie nu se vor împlini fără să depui un efort deosebit sau fără să plătești alte persoane să te ajute. În februarie, ar fi bine să faci un efort deosebit pentru armonia din relația de cuplu, deoarece poți realiza multe lucruri frumoase alături de partenerul tău.