Horoscop septembrie 2016 pentru toate cele 12 semne ale Zodiacului

Horoscop septembrie 2016 pentru toate cele 12 semne ale Zodiacului

-
//
02.09.2016

Horoscop septembrie 2016 pentru toate cele 12 semne ale Zodiacului

Horoscop septembrie 2016 pentru toate cele 12 semne ale Zodiacului

Toamna este începutul unei noi perioade din viaţă. A luat sfârșit sezonul de concedii și a venit timpul să reluăm activitatea obișnuită, să inițiem noi proiecte, să urcăm noi culmi. Oare stelele ne favorizează? Răspunsurile le găsiți în previziunile astrologului Alexandra Vasserman!

Horoscop septembrie 2016 pentru toate cele 12 semne ale Zodiacului

Pentru Berbeci tema cea mai importantă a lunii septembrie este munca și rutina zilnică. În această lună Berbecii trebuie neapărat să aibă grijă de sănătatea lor, să urmeze proceduri de întinerire, să meargă la medic. Acordați mai multă atenție animalelor de companie.

✔ Muncă

Veți avea mult de lucru, iar sarcinile vor crește de la zi la zi. Este posibil ca unii Berbeci să își schimbe locul de muncă și să aibă nevoie de multă atenție pentru a face față sarcinilor. Veți lucra asupra proiectelor mai vechi și a treburilor neterminate. Sunt posibile deplasări în locuri în care ați mai fost. Nu începeți nimic nou până la data de 22, așteptați terminarea perioadei de eclipse, precum și ieșirea Mercurului din mișcarea sa retrogradă. În perioada 10-15 septembrie ați putea avea de a face cu diverse conflicte la locul de muncă. Din 15 până pe 19 septembrie, Berbecii vor simți un aflux de energie, însă nu trebuie să o orientați spre noi planuri și proiecte, ci pentru terminarea celor deja începute. Amânați negocierile pentru perioada dintre 21 și 25 septembrie. 

✔ Dragoste

Tema dragostei va fi una fericită pentru Berbeci în această lună. Sunteți pregătiți pentru relații, vreți să flirtați, să cochetați. Aveți șanse mari să începeți o relație, însă inițiativa va veni nu de la dumneavoastră, ci de la sexul opus. Datorită Mercurului retrograd, este posibil să reveniți la o veche dragoste.

Horoscop septembrie 2016 pentru toate cele 12 semne ale Zodiacului

Pentru Tauri, tema principală va fi legată de copii. Ei vor avea nevoie de atenția dumneavoastră maximă. Este posibil ca în viața copiilor să aibă loc anumite evenimente importante, iar dumneavoastră veți lua parte la acestea. O altă temă importantă pentru Tauri în luna septembrie este arta, creația. Veți avea idei frumoase și inspirate. Dacă planificați să vă înscrieți la o sală de sport, septembrie este luna perfectă pentru acest lucru. 

✔ Muncă

În această lună Taurii nu vor avea deloc chef de muncă. Până pe 21 veți avea dispoziție de vară și abia apoi vă veți orienta spre lucru. Abordați o atitudine creativă față de muncă. Dacă aveți o profesie artistică, luna aceasta va fi plină de succese. Este posibil să trebuiască să faceți față și unor conflicte legate de bani străini, de exemplu veți fi rugat să restituiți un împrumut mai devreme decât ați planificat. Dacă aveți de gând să susțineți un examen, amânați-l pentru perioada dintre 21 și 25 septembrie.

✔ Dragoste

Mulți dintre nativii zodiei Taur pot întâlni persoane din trecut. Dacă faceți cunoștință cu cineva până în data de 22, relațiile vor evolua foarte încet. Dacă aveți deja un partener, relațiile vor fi plăcute, romantice, deși nu este exclus să apară episoade de gelozie din ambele părți.

Horoscop septembrie 2016 pentru toate cele 12 semne ale Zodiacului

Pentru Gemeni, cele mai importante teme ale lunii septembrie vor fi familia, proprietățile, locuinţa. Este o perioadă bună pentru achiziționarea sau schimbul imobilului, pentru începerea lucrărilor de reparație sau amenajare a locuinței. Relațiile cu cei ai casei vor fi foarte importante în această lună. Părinții dumneavoastră vor necesita mai multă atenție ca de obicei. Este posibil să întreprindeți o călătorie în locurile natale sau să vă vizitați rudele. Ori, din contra, s-ar putea să fiți vizitați de rude, care vor sta la dumneavoastră o anumită perioadă de timp.

✔ Muncă

Se produce un schimb de cicluri în activitatea Gemenilor. Este posibilă finalizarea unui anumit proiect și începerea unuia nou. La fel, s-ar putea să vă schimbați biroul, încăperea sau pur și simplu locul de muncă. Nu sunt excluse nici lucrările de reparație la locul de muncă. Aveți grijă la relațiile cu colegii, deoarece în perioada 10-15 septembrie există riscul unor conflicte. Între 21 și 25 septembrie veți avea o ocazie foarte bună să convingeți colegii sau șeful de corectitudinea ideilor dumneavoastră.

✔ Dragoste

Este timpul potrivit pentru a vă îmbunătăți relațiile cu soțul, dacă în familie există conflicte. Dacă planificați să începeți traiul în comun cu partenerul, o puteți face, dar mai bine după data de 22 septembrie. Iar dacă sunteți singuri, până pe 22 de asemenea este mai bine să nu începeți o relație nouă.

Horoscop septembrie 2016 pentru toate cele 12 semne ale Zodiacului

Pentru Raci, tema actuală a lunii septembrie va fi instruirea, obținerea de noi informații. Este o perioadă bună pentru frecventarea unor cursuri, învățarea unei limbi străine sau ridicarea calificării. Sunt posibile activități legate de mijlocul de transport: cumpărarea, vânzarea, reparația automobilului sau alte lucruri legate de acesta. Surorile și frații dumneavoastră vor cere o atenție maximă în această lună.

✔ Muncă

Veți fi nevoiți să citiți și să scrieți mult, să completați documente. Este posibil ca în această lună să trebuiască să refaceți acte și proiecte mai vechi. S-ar putea să fiți sunați de la fostul loc de muncă. Ați putea face și niște deplasări, dar pe distanțe scurte. Veți avea multe inițiative, dar s-ar putea ca acestea să nu fie acceptate de colectiv, iar dumneavoastră să nu fiți înțeleși corect, în special în perioada dintre 10 și 15 septembrie.

✔ Dragoste

Racii își vor extinde cercul de cunoștințe și de comunicare, dar puțin probabil ca aceasta să se încheie cu relații serioase. Dacă sunteți deja implicat într-o relație, vă așteaptă o perioadă liniștită, fără provocări. Unicul lucru de care trebuie să țineți cont este sensibilitatea dumneavoastră nativă. Această lună va fi benefică pentru cuplurile care locuiesc deja împreună.

Horoscop septembrie 2016 pentru toate cele 12 semne ale Zodiacului

Pentru Lei în septembrie vor fi actuale temele banilor, veniturilor, cheltuielilor, finanțelor. Situația dumneavoastră financiară vă va pune pe gânduri.

✔ Muncă

Totul este orientat spre bani luna aceasta. Puteţi primi mai mulţi bani ca de obicei, este posibil să vă crească salariul, să primiţi nişte prime. Există posibilitatea de implicare în proiecte profitabile. Până pe data de 22 septembrie nu începeţi noi proiecte, este mai bine să le terminaţi pe cele vechi. În perioada 10-15 septembrie nu intraţi în polemici şi discuţii. Ele nu vor adune nimic altceva decât certuri. Din 22 până pe 25 septembrie încheiaţi tranzacţii, ele vor fi foarte profitabile.

✔ Dragoste

Tema dragostei va trece, pentru Leu, pe planul doi. Veţi cere de la partener manifestarea materială a dragostei, cadouri, ieşiri la restaurante etc. Dacă sunteţi căsătoriţi, aspectele materiale vă vor face mai uniţi. Stelele recomandă Leilor singuri să facă noi cunoştinţe după 22 septembrie, după ieşirea lui Mercur din mişcarea sa retrogradă.

Horoscop septembrie 2016 pentru toate cele 12 semne ale Zodiacului

Septembrie este luna Fecioarelor, pentru că majoritatea îşi sărbătoresc ziua de naştere. Felul în care vă veţi petrece această lună, veţi sărbători ziua de naştere, emoţiile pe care le veţi simţi vor pune o amprentă pe tot anul următor. De aceea controlaţi-vă conştient emoţiile şi adăugaţi mai multe bucurii în viaţa dumneavoastră. Nu vă surmenaţi, nu vă suprasolicitaţi la serviciu şi nu vă enervaţi în această lună. Ocupaţi-vă de imaginea dumneavoastră şi de aspectul exterior.

✔ Muncă

Veţi fi foarte vizibili în această lună. Multe depind de comportamentul dumneavoastră la serviciu. Dacă veţi fi activi, vă veţi putea manifesta capacităţile, iar toate lucrurile vor decurge favorabil. Acum nu este timpul să fiţi modeşti şi să staţi deoparte. Din 10 până pe 15 septembrie încercaţi să nu intraţi în conflicte nici cu colegii, nici cu şefii. Există probabilitatea de a primi bonusuri financiare.

✔ Dragoste

Veţi arăta foarte bine şi veţi atrage toate privirile. Dar Fecioarele singure nu ar trebui să înceapă nici un fel de relaţii până în data de 22. Nu veţi duce lipsă de atenţie din partea sexului opus – totul depinde de dumneavoastră.

Horoscop septembrie 2016 pentru toate cele 12 semne ale Zodiacului

Septembrie nu este o lună prea simplă pentru Balanţe. În curând se încheie anul dumneavoastră, veţi sărbători zilele de naştere, de aceea septembrie este luna perfectă pentru evaluarea rezultatelor anului care trece. Petreceţi această lună liniştiţi, în singurătate, cufundaţi în gândurile dumneavoastră. Înainte de ziua de naştere energetica noastră slăbeşte, iar multe persoane se îmbolnăvesc, aşa că aveţi mai multă grijă de dumneavoastră şi de sănătatea dumneavoastră în această lună. Este bine să petreceţi perioade de singurătate, să meditaţi, să vă gândiţi la anul care a trecut şi cel care vine, să ascultaţi muzică bună. La sfârşitul lunii se va produce joncţiunea Jupiter-Soare, iar pentru dumneavoastră va începe o perioadă fericită.

✔ Muncă

Acum totul depinde de zâmbetul dumneavoastră. Zâmbiţi mai mult, ajutaţi mai des colegii. În această lună veţi fi nevoiţi să refaceţi multe lucruri, să reveniţi şi să îmbunătăţiţi proiectele mai vechi. Sunt posibile probleme, neclarităţi, aspecte greu de depăşit în sfera muncii.

✔ Dragoste

Veţi atrage atenţia sexului opus, dar nu trebuie să faceţi noi cunoştinţe şi să închegaţi noi relaţii, pentru că în această lună ne aşteaptă două eclipse. Nu este cea mai bună perioadă pentru începutul unor relaţii romantice.

Horoscop septembrie 2016 pentru toate cele 12 semne ale Zodiacului

Pentru Scorpioni, tema principală a lunii septembrie va fi „eu şi colectivul”. Un prieten vă va cere ajutorul, probabil un prieten din trecut, un fost coleg de clasă sau de facultate. Copiii mici vor necesita şi ei o atenţie maximă din partea dumneavoastră.

✔ Muncă

Cel mai bine este să lucraţi în colectiv, şi nu de unul singur. Veţi avea nevoie de ajutorul colegilor, al şefilor. Este perioada perfectă să adresaţi conducerii anumite solicitări şi propuneri. Organizaţi petreceri, sărbători, serviţi colegii cu un desert, menţineţi şi dezvoltaţi relaţiile neformale cu colectivul – acest lucru vă va ajuta foarte mult în viitor.

Dragoste

Veţi simţi o dorinţă de independenţă faţă de partener. Controlul din partea acestuia vă va irita. Dacă sunteţi singuri, cunoştinţele şi relaţiile încheiate până în 22 septembrie vor fi de scurtă durată. Veţi fi mult mai interesaţi de relaţiile de prietenie cu persoana iubită decât de cele intime. Sunt posibile relaţii secrete, pe care nu veţi vrea să le afişaţi.

Horoscop septembrie 2016 pentru toate cele 12 semne ale Zodiacului

Pentru Săgetători, tema principală a lunii septembrie va fi cariera, profesia, avansarea profesională, relaţiile cu şefii. Scopurile dumneavoastră vor căpăta o formă mai conturată şi mai exactă. Acordaţi mai multă atenţie, luna aceasta, relaţiilor cu tatăl. Există şansa atât să vă angajaţi la serviciu, cât şi să vă pierdeţi locul de muncă.

Muncă

Veţi deborda de energie, pe care o puteţi folosi cam iraţional: în loc să o orientaţi spre muncă, o veţi îndrepta spre conflicte cu colegii şi şefii. Fiţi atenţi, aveţi grijă ce spuneţi şi cui spuneţi. Sfârşitul lunii este o perioadă bună pentru negocieri. 

Dragoste

Dacă simpatizaţi pe cineva, trebuie să acţionaţi, indiferent de faptul că sunteţi femeie sau bărbat. Tema prieteniei va fi foarte importantă în relaţiile cu partenerul. A doua jumătate a lunii este mult mai favorabilă pentru construcţia relaţiilor. Puteţi cunoaşte o persoană specială prin intermediul prietenilor sau al persoanelor din trecutul dumneavoastră.

Horoscop septembrie 2016 pentru toate cele 12 semne ale Zodiacului

Pentru Capricorn, tema dominantă a lunii septembrie va fi cea legată de deplasări, călătorii, instruiri, intrare la facultate, şcoală. Şi problemele juridice vor fi foarte importante pentru Capricorni.

✔ Muncă

Puneţi accent pe zâmbete, farmec, spirit de prietenie. Nu începeţi noi treburi şi noi proiecte. Dacă veţi iniţia noi activităţi în perioada dintre 1 şi 16 septembrie, eforturile dumneavoastră vor fi în van, iar proiectul, cel mai probabil, va fi un fiasco. Mai bine priviţi în spate şi terminaţi treburile neîncheiate din trecut. Mergeţi la cursuri de ridicare a calificării.

✔ Dragoste

Este posibil să faceţi cunoştinţă cu o persoană din altă ţară. Unii nativi din această zodie ar putea începe o relaţie cu şeful la locul de muncă. Sunt posibile şi întâlniri cu foştii parteneri. Dacă vreţi să reluaţi aceste relaţii, acum aveţi posibilitatea perfectă. În schimb până pe 22 septembrie este mai bine să nu începeţi relaţii noi.

Horoscop septembrie 2016 pentru toate cele 12 semne ale Zodiacului

Luna septembrie aduce Vărsătorilor schimbări, însă, din păcate, ele nu vor decurge conform planurilor dumneavoastră. Actuale vor fi problemele legate de credite, datorii, operaţiuni bancare. Având în vedere că din 1 până în 16 septembrie aşteptăm eclipse de soare şi de lună, este de dorit ca în această perioadă să nu faceţi nici un fel de operaţiuni financiare.

✔ Muncă

Există probabilitatea de schimbare a locului de muncă, a profesiei. Aţi putea face nişte împrumuturi luna aceasta. Veţi avea nevoie de bani pentru a investi într-o afacere. Sunt posibile controale fiscale, revizii, care vă vor fi neplăcute. La serviciu ar putea apărea situaţii complicate din cauza banilor: fie că nu vi se plăteşte salariul, fie că partenerii nu transferă sumele necesare. Dacă aveţi treburi importante, pe care este obligatoriu să le faceţi, amânaţi-le pentru perioada din 22 până pe 27 septembrie.

✔ Dragoste

Schimbări vă aşteaptă şi în sfera amoroasă. Dacă vă doreaţi de mai mult timp să încheiaţi o relaţie, dar nu aveaţi îndrăzneala, se pare că luna septembrie este perfectă pentru acest lucru. Pot apărea şi schimbări pozitive, de exemplu aţi putea întâlni pe cineva şi lega o nouă relaţie. Însă este de preferat ca acest lucru să nu se petreacă în perioada dintre cele două eclipse – pe 1 şi 16 septembrie aşteptăm eclipse de soare şi de lună.

Horoscop septembrie 2016 pentru toate cele 12 semne ale Zodiacului

Dragostea şi relaţiile vor fi temele cele mai importante pentru Peşti luna aceasta. De asemenea, în septembrie partenerii de afaceri, clienţii, beneficiarii vor cere de la Peşti o atenţie maximă.

✔ Muncă

Trebuie să căutaţi parteneri de muncă, să colaboraţi cu cineva. Nu încercaţi să lucraţi de unul singur. Dacă munca dumneavoastră este legată de clienţi şi comenzi, luna aceasta numărul lor va creşte semnificativ. În septembrie Peştii trebuie să îşi arate colţii, să fie lideri, insistenţi, activi, să manifeste iniţiativă şi să îşi asume responsabilităţi. Nu începeţi activităţi noi, mai bine terminaţi-le pe ce începute.

✔ Dragoste

Tema dragostei va fi mult mai actuală pentru dumneavoastră ca cea a muncii. Există o mare probabilitate să vă despărţiţi de omul cu care vă este sortit să vă despărţiţi, nu încercaţi să îl ţineţi. Este posibil să revină anumite relaţii din trecut. Dacă aveţi deja un partener, luna aceasta veţi lua parte maximă în viaţa lui, vă veţi manifesta sentimentele faţă de el. Peştii singuri pot beneficia de nişte schimbări serioase în viaţa personală. Până pe data de 22 septembrie nu începeţi relaţii serioase.

Dragi cititori ai Mamaplus.MD, vă dorim ca informațiile obținute din horoscop să vă fie utile și să vă ajute la evitarea neplăcerilor, dar vrem să vă amintim că acestea sunt doar informații generale. Un horoscop mai exact și mai informativ este cel întocmit de astrolog special pentru dumneavoastră!