Familiile social vulnerabile vor primi ajutor pentru pregătirea copiilor de școală

Familiile social vulnerabile vor primi ajutor pentru pregătirea copiilor de școală

-
//
17.08.2016

Familiile social vulnerabile cu copii de vîrstă școlară vor beneficia de ajutoare financiare unice, în ajunul începerii noului an școlar, informează MOLDPRES.

Familiile social vulnerabile vor primi ajutor pentru pregătirea copiilor de școală

În acest sens, au fost alocate 15,6 mln lei din sursele Fondului republican de susținere socială a populației.

„Stabilirea beneficiarilor din rîndul copiilor de vîrstă școlară se va efectua în comun cu instituțiile de învățămînt locale și comisiile obștești pentru evaluarea necesităților de acordare a ajutoarelor materiale, pe lîngă primăriile localităților respective”, a comunicat Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi a Familiei.

Alocațiile vor fi acordate prin intermediul fondurilor locale de susținere socială a populației, care vor stabili mărimea acestor ajutoare prin deciziile consiliilor de administrație. „În Chișinău, circa opt mii de copii vor beneficia de ajutoare unice în valoare de 700 de lei, iar suma totală de 5,6 mln de lei este acordată din mijloacele Fondului de susținere socială a populației din municipiul Chișinău”, a comunicat aceeaşi sursă.

În anul 2015, peste 27 mii de familii defavorizate cu copii de vîrstă școlară au beneficiat de ajutoare materiale unice, suma totală fiind de 14,7 mln de lei.

Sursa: Moldpres.md