mamaplus

Familiile și persoanele defavorizate pot primi sprijin financiar în perioada rece a anului

-
//
21.10.2019

Familiile și persoanele defavorizate pot beneficia de sprijin financiar din partea statului pentru depășirea dificultăților cu care se confruntă, potrivit sputnik.md.

Conform legislației în vigoare, suportul monetar se acordă beneficiarului pentru reparația locuinței și/sau reparația/construcția sobei, adaptarea locuinței la necesitățile familiei/persoanei defavorizate, procurarea combustibilului pentru prepararea hranei și pentru încălzire în sezonul rece, procurarea mobilierului adaptat la necesități, precum și alte necesități stabilite în planul individualizat de asistență.

„Pentru ca o persoană să beneficieze de acest suport asistentul social alături de echipa de specialiști se deplasează la domiciliul beneficiarului, evaluează care sunt cele mai cele mai stringente probleme și se creează un dosar. Ulterior, cazul este redirecționat la Comisia raională, acolo unde este supus examinării. După efectuarea tuturor calculelor Comisia stabilește suportul financiar necesar”, a precizat para juristul Olesea Harti.

Potrivit spuselor sale, cuantumul suportului monetar nu poate depăși suma de 6 000 lei. Suportul monetar se acordă printr-o singură plată sau printr-o plată lunară, pentru o perioadă determinată, dar nu mai mare de 6 luni. Acesta se acordă o singură dată pe parcursul anului în curs (indiferent dacă este o singură plată sau o plată lunară).