mamaplus

Educatoarea care amenința că ”le taie limba” copiilor de la grădinița 188 a demisionat

0
//
20.11.2019

În mediul online de la noi au apărut acum câteva zile o înregistrare audio în care această educatoare amenința, insulta și bătea copiii de la grădinița numărul 188, din sectorul Ciocana al capitalei. Astăzi, directoarea instituției preșcolare, Daniela Gagim a confirmat că educatoarea a depus cererea de demisie. 

Amintim că, duminică, 17 noiembrie, o mămică a distribuit pe rețelele de socializare o înregistrare audio, în care se aude cum un copil plânge, iar educatoarea, în loc să îl calmeze, îi spune că o să-i taie limba dacă nu va tăcea. Părintele a instalat un dispozitiv de înregistrare audio pe haina copilului, după ce fetiţa sa și-ar fi schimbat comportamentul.

Contactată telefonic, șefa Direcției Generale Educație, Tineret și Sport, Rodica Guțu, a declarat că va veni cu o reacție, atunci când comisia responsabilă va prezenta o notă informativă.

"Eu acum nu pot să mă expun la măsurile întreprinse, pentru că acuma este constituită ancheta de serviciu, care examinează cazul care s-a întâmplat. Ne vom expune în urma notei informative pe care o va aduce comisia", a declarat directoaeea Direcției Învățământ, Rodica Guțu.

Pe acest caz s-a autosesizat și Procuratura generală. Oamenii legii au deschis o anchetă penală pentru tratament inuman și degradant.