Destăinuirea lui Ștefan Bănică, aseară, la Chișinău. Află cum își educă cei doi copii

Destăinuirea lui Ștefan Bănică, aseară, la Chișinău. Află cum își educă cei doi copii

-
//
30.05.2017

Îndrăgitul interpret de peste Prut, Ștefan Bănică, a susținut aseara o serată culturală la Teatrul Național „Satiricus I.L. Caragiale”. Artistul și-a deschis sufletul în fața publicului de la Chișinău și a povestit în amănunte destre primii pași din cariera sa de actor și cântăreț.

Destăinuirea lui Ștefan Bănică, aseară, la Chișinău. Află cum își educă cei doi copii

În timpul seratei, Ștefan Bănică a vorbit și despre copiii săi - Radu Ștefan, în vârstă de 15 ani și Ana Violeta, 9 ani.

„Copiii mei îmi dau echilibru, m-au maturizat și nu prea mai contează nimic, atunci când sunt ei alături. Nu mai ești actor, nici artist, ești om. Încerc să îi apăr de genul acesta de presă tabloidă. Ei nu au nicio vină că părinții lor sunt persoane publice”, a mărturisit artistul.

Ștefan Bănică a spus că își educă copiii într-o manieră lejeră și îi lasă să aleagă ce e mai bun pentru ei. 

Destăinuirea lui Ștefan Bănică, aseară, la Chișinău. Află cum își educă cei doi copii

”Copilul trebuie să își trăiască frumusețea vârstei. Ia 6 la școală, foarte bine. Poate să ia 4. Nu trebuie să fie nici premiant pe linie, nici prostul casei. Gândiți-vă câți sunt cu 10 pe linie și dacă îi întrebi ce știu de fapt de notele astea, o să vedeți că mulți habar nu au. Eu încerc să le explic cât de important e conținutul, nu forma”, a conchis interpretul. 

Artistul a venit la Chișinău pentru a participa la una dintre seratele culturale, cu genericul ”Întâlnirile TVR MOLDOVA”.

Destăinuirea lui Ștefan Bănică, aseară, la Chișinău. Află cum își educă cei doi copii

Sursa: Mamaplus.MD