De ce statul nu cumpara hârtie igienică în școli și grădinițe

De ce statul nu cumpara hârtie igienică în școli și grădinițe

-
//
23.10.2017

Așa cum au anunțat săptămâna trecută, AO „Părinți solidari” a organizat astăzi un flashmob în fața Primăriei Capitalei, a Guvernului și a Direcției Generale Educație, Tineret și Sport. Subiectul: asigurarea grădinițelor cu produse igienice. Autoritățile recunosc faptul că resursele alocate în acest sens instituțiilor de învățământ sunt limitate. Mai mult, hârtia igienică lipsește cu desăvârșire din lista produselor procurate. Explicația este că nu sunt normative pentru a o procura.  

De ce statul nu cumpara hârtie igienică în școli și grădinițe

„Direcțiile educație de sector sunt cele care întocmesc listele de necesități și vin cu solicitări. Noi nu avem procurată hârtie igienică. Nicio contabilitate a celor cinci Direcții de sector nu au procurat hârtie igienică. Nu au norma juridică de decontare. Acest produs nu se regăsește în lista de produse cu drept de procurare. Pentru aceasta era nevoie de identificat alte surse, cum ar fi părinții”, a declarat directorul adjunct al DGETS Viorica Negrei.

Sursa a mai punctat că dreptul de a include hârtia igienică în lista produselor necesare revine altor instituții cum ar fi Centrul de Sănătate Publică sau Direcția de Sănătate. 

„În general nu există normative. Trebuie să știm cât detergent sau produse igienice sunt necesare pentru un copil. Au dreptate părinții când spun că nu există nimic acolo. În general nici nu sunt reparate blocurile sanitare. Este o problemă care trebuie soluționată. Trebuie să ieșim cu inițiativa să elaborăm noi normativele pentru copiii din municipiul Chișinău”, a declarat în context șeful Direcției Sănătate, Mihai Moldovanu. 

Autoritățile municipale urmează să elaboreze o listă a produselor igienice necesare, care ulterior să fie aprobată de Consiliu. 

„Dacă Ministerul Educației va accepta ca această listă să fie până la avizarea de către Ministerul Finanțelor, atunci vom merge doar la nivel de CMC”, a adăugat Negrei.

În acest an, pentru procurarea detergenților și a altor produse igienice din buget a fost planificată suma de 1 300 000 de lei. Hârtia igienică nu se regăsește în lista de produse procurate.

Sursa: Agora.md