mamaplus

De ce s-a stins din viață mama din Ungheni care a născut gemeni? Medicii vin cu EXPLICAȚII

0
//
15.11.2019

Cazul femeii din Ungheni care a născut gemeni la data de 18 octombrie 2019 și a decedat ulterior, a fost intens discutat în presa și mediul online de la noi, fiind chiar și pe ordinea de zi a Ministerului Sănătății. Totuși, explicațiile medicilor care au participat la salvarea femeii, au întârziat să apară. Acum însă, directorul Spitalul Raional Ungheni, precum și șeful clinicii ATI din cadrul Spitalului Clinic Republican, au venit cu explicații în acest sens.

Medicii de la Spitalul Raional Ungheni, unde a avut loc nașterea, au diagnosticat-o cu Sindromul Hellp, o complicație obstetricală, care a provocat declanșarea altor patologii, în opinia acestora, incompatibile cu viața.

Potrivit directorului Spitalului Raional din Ungheni, Elena a ajuns la Spitalul Raional pe 17 octombrie la ora 13 și 35 de minute, întrucât împlinise termenul de 40 de săptămâni de gestație, cu picioarele edemate, iar contracțiile ar fi început în timpul examenului medical.

„Elena a născut pe data de 18 octombrie la 1.00 noaptea. În procesul examinării și observației în dinamică s-a declanșat nașterea. Ea a născut natural. S-a făcut consultație și cu clinicile terțiare și s-a luat decizia ca în niciun caz să nu i se facă cezariană. Comisia ministerială a luat deja toate datele, să vedem decizia și rezultatele expertizei”, a precizat directorul Spitalului Raional din Ungheni, Andrei Alexeev.

De asemenea, el a mai adăugat că medicii de la Ungheni ar fi întreprins toate acțiunile care puteau fi făcute la nivelul unui spital raional. Nimic nu ar fi prevestit complicațiile, care au apărut la scurt timp după naștere.

„Nașterea au primit-o doi medici. După ce a născut, a vorbit cu mama ei. Femeia era în stare stabilă. Brusc pe la 2.00 – 2.30 s-a ridicat tensiunea și a fost transferată în secția de reanimare. (...) Pe 18 octombrie ea era netransporabilă, iar pe 19, când tensiunea s-a normalizat, am transferat-o. După naștere a apărut o complicație severă, Sindromul Hellp, complicație poliorganică cu hemoragie”, a explicat Alexeev.

Femeia a fost transferată, în stare extrem de gravă, la Spitalul Clinic Republican în seara zilei de 19 octombrie. O echipă de specialiști din departamentul de Terapie Intensivă au acționat contra cronometru. Medicii au reușit să o scoată din comă de două ori.

Potrivit reprezentanților Spitalului Clinic Republican „T. Moșneaga”, ea a ajuns în stare critică, cu o mortalitate de peste 95%, iar mulți parametri erau incompatibili cu viața și a fost conectată imediat la aparate de monitorizare a vitalității.

„Vreau să spun că am avut un mic succes până a doua zi. Pacienta a ieșit din comă, a început să reacționeze. Rezervele de viață erau epuizate, ceea ce a dus la declanșarea celui de-al doilea val de complicații”, a subliniat Victor Cojocaru, șeful clinicii ATI din cadrul Spitalului Clinic Republican.

El a mai adăugat că ulterior s-a confirmat că organismul ei a fost afectat de sepsis violent iar decesul a fost inevitabil.

 „Dacă nu ar fi fost adusă aici, decesul ei ar fi survenit în cel mult o oră. Decesul ar fi putut fi prevenit prin spitalizarea gravidei până la naștere în clinica de obstetrică și ginecologie de nivel III, adică nu la Ungheni, ci la Chișinău. Cauza decesului va fi clară numai după expertiza morfopatologică”, a mai precizat Victor Cojocaru.