mamaplus

De ce în magazinele de la noi nu prea găsim cartofi autohtoni? Explicația fermierilor

-
//
22.01.2020

Cartoful este produsul care stă în capul listei de cumpărături a fiecărei gospodine. Indiferent de vârstă, religie sau opinii politice, aproape toată lumea consumă cartofi. Este nutritiv, sănătos și gustos. Ce-i drept, într-o țară agricolă cum este Moldova, unde pe timpuri agricultorii obțineau câte două recolte pe an, acum este deja foarte dificil să găsești cartofi moldovenești pe rafturile magazinelor.

Pe rafturile magazinelor din întreaga țară cel mai probabil veți găsi cartofi de origine belarusă, ucrainești, olandezi sau germani. De cartofi moldovenești nici pomină… Asta în timp ce specialiștii în agricultură consideră că țara noastră ar fi capabilă să se aprovizioneze de sine stătător cu cantitatea necesară de cartofi, ba chiar și să se împartă cu vecinii.

„De ce nu mai avem cartofi? Pentru că producea doar zona de nord, la care din lipsa precipitațiilor, din lipsa condițiilor favorabile, temperaturi înalte, vrem sau nu vrem, i-a adus situația să se dezică de cultura în cauză. Pentru că au secat toate lacurile, stațiile de pompare care au fost – s-au desființat, s-au distrus și, respectiv, așa i-a dus situația că trebuie să te dezici de așa cultură”, explică Radu Grosu.

Toți experții specializați în acest domeniu afirmă în unanimitate că, dacă situația nu se va schimba în viitorul apropiat, suprafața terenurilor agricole destinată cartofilor se va reduce semnificativ, posibilitatea ca piața internă a Moldovei să devină treptat dependentă de importuri, nu numai în ceea ce ține de cartofi, ci și alte culturi agricole, va crește de la an la an.