Creştinii ortodocşi intră în Postul Mare

Creştinii ortodocşi intră în Postul Mare

-
//
14.03.2016

Creştinii ortodocşi intră începând de luni, 14 martie, în Postul Mare, cel mai aspru post de pe parcursul anului. Astfel, timp de 49 de zile, până la Sărbătoarea Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, cei care postesc nu consumă cărnuri, peşte, produse lactate, ouă sau produse din acestea, dar şi vin.

Creştinii ortodocşi intră în Postul Mare

Solicitat de IPN, parohul Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” din Chişinău, Petru Storoja, a spus că Postul cel Mare, care este numit şi Postul Paştilor, este şi cel mai important post pentru creştinii ortodocşi. Acesta a precizat că în afară de alimentaţie, postul adevărat mai presupune şi curăţenie duhovnicească. Potrivit preotului, în Postul Mare se intră cu pocăinţă, iertare şi dragoste, iar creştinii ortodocşi lasă o parte frământările sufleteşti.

Preotul Petru Storoja a subliniat că prima şi ultima săptămână din Postul Mare sunt cele mai stricte, iar dezlegările la ulei vegetal şi vin vor fi doar în zilele de sărbătoare. Ultima săptămână din Postul Paştilor, numită şi Săptămâna Patimilor, valorează cât un post întreg. În această perioadă, mulţi creştini ortodocşi consumă doar prescură şi agheasmă.

De asemenea, în Postul Mare, creştinii ortodocşi vor avea dezlegare la peşte de două ori – de sărbătoarea Bunei Vestiri care este prăznuită pe 7 aprilie şi în Duminica Floriilor, marcată pe 24 aprilie. Parohul a spus că biserica le dezleagă postul copiilor, gravidelor, persoanelor bolnave în măsura în care să-şi menţină puterile şi sănătatea trupului. La fel, creştinii sunt îndemnaţi să se abţină de la petreceri, să frecventeze slujbele şi să se împărtăşească cu sfintele daruri.

Postul Mare se va încheia în acest an pe 1 mai, când va fi prăznuită Învierea Mântuitorului Iisus Hristos. Preotul Petru Storoja a explicat că data serbării Paştilor variază cu 35 de zile. Astfel,cea mai timpurie dată este 4 aprilie, iar cea mai tardivă – 8 mai.

În timpul anului sunt patru posturi: Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, Postul Sfintei Marii, Postul Naşterii Domnului şi Postul Mare.

Sursa: ipn.md