mamaplus

COVID-19 în Moldova: 17 de pacienți infectați sunt în stare GRAVĂ

-
//
25.03.2020

17 persoane infectate cu noul tip de coronavirus sunt în stare gravă la Spitalul Toma Ciorbă. Alți trei pacienți de la Spitalul Clinic Republican înregistrează o evoluție gravă. Datele au fost prezentate de ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu.

Șefa de la Sănătate a spus că, în prezent, la Spitalul Toma Ciorbă sunt internate 107 persoane: 17 sunt în stare gravă, 78 – cu stare de gravitate medie și 12 au o stare de sănătate satisfăcătoare.

Spitalul Clinic Republican găzduiește patru pacienți cu COVID-19: trei cu evoluție gravă și unul cu o gravitate medie ușoară.

Iar la Spitalul de boli contagioase pentru copii sunt opt copii, dar și doi adulți. Patru pacienți au stare de gravitate medie, iar șase – satisfăcătoare.

La Institutul Mamei și Copilului a fost internată o mamă cu bebelușul său. Femeia este infectată, fiind în stare medie. Rezultatele testelor în cazul copilului sunt negative.

Viorica Dumbrăveanu a mai spus că, în ultimele 24 de ore, peste 2.000 de persoane au cerut intervenția ambulanței. Astfel, 116 persoane au statut de caz suspect.