mamaplus

Copiii din grădinițele capitalei vor primi cadouri gratuite la matineele de iarnă

-
//
15.12.2019

 Primăria municipiului Chișinău va identifica surse financiare necesare pentru achiziționarea de cadouri cu prilejul Crăciunului și a Anului Nou, la matineele grădinițelor din capitală.

O solicitare în privința asigurării cu cadouri a copiilor de grădinițe la matineele de Anul Nou a fost enunțată vineri, în cadrul ședinței Consiliului municipal Chișinău, de către un părinte cu copii de grădiniță. Elena Nofit a ținut să menționeze că propunerea făcută autorităților publice locale, ar contribui la stoparea colectărilor ilegale de bani de la părinți, pentru cadourile lui Moș Crăciun la matinee, și odată cu acestea, și sume pentru alte destinații.

De asemenea, Consiliul municipal Chișinău, urmează să asigure în bugetul pentru anul 2020, o linie bugetară specială pentru asigurarea copiilor din instituțiile de educație timpurie cu cadouri de sărbătorile de iarnă.

ȘTIREA A FOST ACTUALIZATĂ 16.12.2019: Cadourile pentru copiii din grădinițe vor fi livrate în acest an. Detalii noi de la Primărie