Cât la sută din apa oceanului este, de fapt, urină? Răspunsul uimitor

Cât la sută din apa oceanului este, de fapt, urină? Răspunsul uimitor

-
//
06.07.2016

Este inevitabil ca, atunci când înoți în apa mării sau a unui ocean, să nu te gândești cât la sută din ea este urină. În fond, lăsându-i deoparte pe oameni și reziduurile pe care le aliberează în ape, oceanele și mările sunt casă a peste 2,2 milioane de specii. Aici intrând de la creaturi de mărimi microscopice, la uriașii acvatici, balenele, scrie  stiintasitehnica.com.

Cât la sută din apa oceanului este, de fapt, urină? Răspunsul uimitor

Dar oceanele nu sunt numai casa acestor viețuitoare, sunt și toaleta lor. Și zilnic, în ocean, sunt deversate cantități uriașe de resturi organice. Cum se face că de-a lungul sutelor de milioane de ani de evoluție a vieții nu ne îmbăiem încă într-un ocean de urină?

Ei bine, să luăm spre exemplu balenele, cele mai mari creaturi care au trăit vreodată pe Terra. Este imposibil să calculezi exact câte resturi elimină acestea zilnic. Conform unui studiu mai vechi, publicat în Canadian Journal of Zoology, se estima că o balenă de circa 18 metri lungime poate elimina în medie 627 de litri de urină zilnic. Asta în timp ce o balenă de cel puțin 26 de metri, elimină aproape o tonă. Cantitățile de excremente pot fi și mai mari.

Și totuși, aceste reziduuri sunt cheia unui ecosistem bine pus la punct. Pentru că toate aceste dejecții constituie principala sursă de hrană pentru fitoplacton. Fitoplancton care, la rândul său, este sursă de hrană pentru zooplancton. Peștii folosesc zooplanctonul ca hrană, înainte de a deveni ei înșiși hrană pentru balene.

Iată cum se explică un aparent paradox. Acela care spunea că balenele concurează cu oamenii pentru aceeași resursă, peștele. Dar, paradoxal, atunci când au dispărut în masă balenele, peștii au scăzut și ei simțitor ca număr.

Și tot astfel, dacă am încerca să calculăm cât la sută dintre cei 13 miliarde de centimetri cubi de apă ai oceanelor reprezintă urină și alte dejecții animale, răspunsul ar fi unul singur… cam același procent pe care l-ar reprezenta opicătură într-o găleată.

Sursa: publika.md