mamaplus

Au rămas pe drumuri cu trei copii în brațe. Motivul te va întrista

-
//
27.09.2019

Totul s-a întâmplat în satul Sucleia din raionul Slobozia, în dimineața de 26 septembrie. În momentul când a izbucnit incendiul, în casă se afla numai mezinul familiei, în timp ce mama lui se ocupa de treburile gospodărești, iar tatăl, era plecat cu frații lui mai mari.

mamaplus

Copilul ar fi observat că de după televizor a izbucnit o flacără și a alergat, în grabă, afară să-și anunțe mama. Flăcările, care se răspândeau cu viteză au fost observate de un vecin care i-a sărit femeii în ajutor, însă, focul reușise deja să cuprindă două camere ale casei. La fața locului au venit două echipe de pompieri, care au reușit să stingă flăcările.

Totuși, incendiul a distrus aproape în totalitate cele două camere ale casei, dar și bunurile și documentele celor cinci membri ai familiei.

Acum, aceștia încearcă să găsească un acoperiș deasupra capului, până la venirea iernii.

Sursa: echipa.md