mamaplus

Atenție mămici, în laptele praf pentru bebeluși a fost descoperit un produs sintetic cancerigen

-
//
01.11.2019

Alertă medicală în Europa Occidentală, după ce au fost depistate alimente pentru nou-născuţi contaminate cu ulei mineral. Este vorba despre lapte praf produs de companiile Nestle și Novalac.

Analizele au fost efectuate de 3 laboratoare independente, care au folosit metode diferite. Laboratoarele au acționat în baza solicitării Organizației pentru Protecția Consumatorilor. Rezultatul a fost îngrijorător: 3 produse din 4 conțin ulei mineral aromat, produs sintetic considerat cancerigen.

Aceleași produse contaminate au fost depistate și în Olanda, Franța și Austria.

„Am testat laptele pentru bebeluşi în trei ţări, 16 produse. Jumătate dintre ele erau contaminate cu uleiuri minerale aromate. În Germania, trei din patru produse erau contaminate. Astfel de substanţe nu au ce căuta în alimente. Sunt produse cangerigene şi alterează materialul genetic. Nu ar trebui să existe în alimente, mai ales în cele pentru copii”, spune Martin Rucker, reprezentant al Organizației pentru protecția consumatorilor.

Fiecare kilogram de produs conține între 0,5 și 3 miligrame de substanță periculoasă.

Produsele incriminate sunt „Beba Optipro” - de 800 și 1.800 de grame și „von Geburt an” de la Nestle, „Novalac Infant Formula” de 400 de grame de la compania Novalac.

Organizația pentru protecția consumatorilor a cerut oprirea imediată a producției alimentelor în care s-a depistat uleiul mineral.