mamaplus

Astăzi, 7 aprilie, creștinii ortodocși sărbătoresc Buna Vestire

-
//
07.04.2020

Pe 7 aprilie, creștinii ortodocși prăznuiesc în fiecare an Buna Vestire, ziua în care Arhanghelul Gavriil a adus cea mai importantă veste din istoria omenirii - cea a venirii în lume a Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Din păcate, în acest an prăznuirea va fi marcată de regimul stării de urgență impus din cauza epidemiei de coronavirus. Autoritățile au restricționat participarea creștinilor la slujbele bisericești pentru a preveni răspândirea virusului.

Totuși, în această zi suntem datori cu toții să fim într-un cuget și în rugăciune și să ne rugăm și pentru doctorii sufletelor noastre, preoții, care slujesc în aceste vremuri complicate. Să ne rugăm și pentru luminarea minții și pentru ca țara să treacă cât mai curând de această molimă care a afectat lumea întreagă. Iar odată cu sărbătoarea bunei vestiri să ne pregătim duhovnicește pentru marea sărbătoare a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, care în acest an este prăznuit pe 19 aprilie.

De asemenea, la fel cum a făcut Biserica Ortodoxă Română, și Mitropolia Moldovei a anunțat că în această zi vor răsuna clopotele la ora 12:00, făcându-se apel la rugăciune.

Istorie și semnificație:

Este ziua în care Arhanghelul Gavriil a rostit „Bucură-te!”, aducând cea mai importantă veste din istoria omenirii — vestea venirii în lume a Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Fecioara Maria a acceptat planul lui Dumnezeu — să fie vasul ales prin care să se întrupeze Mântuitorul.

„Măreşte sufletul meu pe Domnul. Şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile” (Luca 1, 48)

Îngerul a fost trimis în cetatea Galileii, al cărei nume era Nazaret. Deşi o parte era locuită de israeliteni, totuși în Nazaret locuiau mai multe popoare păgâne. Din acest motiv în Sfânta Scriptură se vorbește despre Galileea neamurilor, Nazaretul fiind considerat de iudei ca cetate locuită de oameni păcătoşi, de altă limbă şi necredincioşi.

Însă Dumnezeu a ales Galileea cea păcătoasă şi micul Nazaret, ca să arate că a venit pe pământ pentru păcătoşi: N-am venit, zice Domnul, să chem pe cei drepți la pocăință, ci pe cei păcătoşi; „şi din limbi necredincioase, să-Mi fac Biserică credincioasă”, că spre cei smeriți, lepădați şi defăimați, priveşte Hristos cu milostivire, iar nu spre cei mândri şi slăviți.

Deși era o cetate mică, Nazaretul s-a învrednicit de un mare dar, de care nu s-au învrednicit toate celelalte cetăți mari ale lui Israel, pentru că unde este smerenia, acolo străluceşte slava lui Dumnezeu.

Părintele Octavian Moșin, parohul bisericii „Întâmpinarea Domnului” din capitală explică de ce Biserica face în această zi dezlegare la pește.

„Prin această dezlegare la pește urmează să ne întărim trupește pentru a ne înfrâna până la Învierea Domnului. Cât de frumos ar fi să primim cuvântul lui Dumnezeu și, smeriți ca Maica Domnului, să împlinim poruncile Lui”, explică părintele Octavian.

Bucuria sufletească a fost mereu superioară poftelor trupești, accentuează părintele Octavian, și îndeamnă creștinii ca să se grăbească a sorbi din Evanghelia lui Hristos, care este cea mai mare veste, bucurie și hrană, iar o bucată de pește mereu se va găsi pe masă.