mamaplus

Anna Kournikova a publicat o filmare rară cu gemenii ei şi ai lui Enrique Iglesias

0
//
05.01.2020

Anna şi Enrique sunt discreţi când vine vorba despre copiii lor în vârstă de doi ani. Totuşi, Anna le-a oferit fanilor un cadou frumos de Anul Nou.

Kournikova a postat pe contul său de socializare o filmare foarte drăgălaşă din Miami, cu gemenii ei, Nicholas şi Lucy, alergând spre ea - coloana sonoră fiind o piesă de-a... tăticului Enrique, desigur! Anna (38) şi Enrique (44) formează un cuplu din 2001 şi, în tot acest timp, cei doi au reuşit să fie unul dintre cele mai discrete cupluri - fapt care, spun mulţi, le-a şi favorizat longevitatea. Foarte rar spre deloc apar împreună la evenimente. Pozele de cuplu sunt greu de găsit.

mamaplus

Dar cea mai mare dovadă a discreţiei lor maxime a fost când au anunţat că Anna a născut la Miami gemeni - lumea a fost complet surprinsă, fiindcă nici măcar nu se ştia că fosta jucătoare de tenis era însărcinată. Cuplul a anunţat, mai exact, o lună mai târziu faptul că au devenit părinţi în decembrie 2017. Ulterior, analizându-i contul de socializare media, s-a constatat că Anna nu mai postase din august 2017 cadre în care să i se vadă abdomenul. Amândoi au declarat, însă, de mai multe ori că îşi doreau foarte mult să devină părinţi.