mamaplus

Andreea Marin face noi dezvăluiri despre viața personală: „Noi suntem mai mult decât iubiți”

0
//
22.11.2019

Andreea Marin este una dintre cele mai apreciate femei din România, un adevărat model în ceea ce priveşte cariera, aspectul fizic, dar și mod în care reuşeşte să-şi trăiască viaţa.

O prezență discretă atunci când vine vorba de cei apropiați, „Zâna", aşa cum este supranumită în România, a vorbit în cadrul unui interviu despre iubirea pe care o trăieşte cu Adrian Brâncoveanu, dar şi despre relația pe care acesta o are cu fiica sa, Violeta, copilul din căsătoria cu Ştefan Bănică. 

„Ea este ditamai omulețul şi este parte din povestea noastră. De fapt, fără Violeta nu există nimic pentru nimeni. În fiecare zi au porția lor de joacă cu mingea prin casă, cu pernele, îmi mai sparg tablouri, dar trec peste pentru că îi iubesc", a spus Andreea Marin.

Fosta prezentatoare TV a trecut prin mai multe despărțiri şi divorțuri, însă nu a renunțat niciodată la a iubi cu adevărat. Omul care îi este alături în prezent o susține necondiționat şi spune despre ea că este specială.

„Mie mi se pare că atunci când spui «e iubitul meu» e deja prea puțin» pentru că noi ducem o viață împreună precum a unei familii. Noi suntem mai mult decât iubiți. Noi suntem un cuplu în adevăratul sens al cuvântului, evoluăm, construim împreună şi sper să trăim mulți ani şi buni, la fel. (...) Cred că ceea ce e frumos este să trăieşti, să construieşti, să trăieşti demn şi cu bucurie alături de omul de lângă tine”, a mai spus Andreea Marin.