mamaplus

Alimentaţia în grădiniţele din Găgăuzia va fi gratuită

0
//
11.12.2019

Din ianuarie 2020, alimentaţia în grădiniţele din Găgăuzia va fi gratuită. Adunarea Populară a adoptat în prima lectură legea cu privire la compensarea plăţilor achitate de părinţi pentru alimentaţia în grădiniţe. 

Aceasta a fost elaborată de Comitetul Executiv al autonomiei. Pentru implementarea legii, din buget vor fi alocaţi anual până la 11 mil. lei. 

În Găgăuzia sunt 57 de instituţii de învăţământ preşcolar, care sunt frecventate de 7.860 de copii. Cheltuielile părinţilor pentru alimentaţia copiilor în grădiniţe sunt de 8,75 lei pe zi.