Contracepția de urgență ca metodă de prevenire a sarcinii nedorite. Interviu cu specialistul Ruslana Burdeinaia-Cucoș

Contracepția de urgență ca metodă de prevenire a sarcinii nedorite. Interviu cu specialistul Ruslana Burdeinaia-Cucoș

-
//
19.10.2016

Practic fiecare femeie s-a ciocnit cel puţin o dată în viaţă cu probabilitatea instalării unei sarcini nedorite. Frica de consecinţe este mare, dar există metode care ne ajută să evităm sarcina, iar ca urmare, şi avorturile. Este vorba despre metodele contracepţiei de urgenţă. Trebuie menţionat că mulţi consideră contracepţia de urgenţă ca fiind un avort, dar acest lucru este greşit. În continuare vom încerca să înţelegem ce este contracepţia de urgenţă, în ce cazuri aceasta este utilă, precum şi vom vorbi despre efectele adverse cu medicul ginecolog obstetrician de categorie superioară Ruslana Burdeinaia-Cucoş, cabinetul de sănătate a reproducerii, Centrul medicilor de familie nr. 12, nr. 10.

Contracepția de urgență ca metodă de prevenire a sarcinii nedorite. Interviu cu specialistul Ruslana Burdeinaia-Cucoș

Contracepția de urgență ca metodă de prevenire a sarcinii nedorite. Interviu cu specialistul Ruslana Burdeinaia-Cucoș Ruslana, vorbiți-ne despre contracepția de urgență. Ce reprezintă aceasta?

Metodele contraceptive de urgență sunt cele pe care le poate folosi femeia în decurs de câteva zile după un act sexual neprotejat. Pentru informare: spermatozoizii bărbatului trăiesc în organismul femeii, după un act sexual, până la 7 zile, iar durata de viață a ovulului la femeie este de 24 de ore. Timpul administrării contracepției de urgență variază între 24 de ore și 7 zile. În principal se utilizează 2 metode:

  • administrarea preparatelor hormonale;
  • introducerea steriletului intrauterin.

Contracepția de urgență ca metodă de prevenire a sarcinii nedorite. Interviu cu specialistul Ruslana Burdeinaia-Cucoș Cine are nevoie de contracepție de urgență?

Orice femeie de vârstă fertilă poate avea nevoie, la un anumit moment al vieții, de contraceptive de urgență pentru a preveni o sarcină nedorită.

Contracepția de urgență ca metodă de prevenire a sarcinii nedorite. Interviu cu specialistul Ruslana Burdeinaia-Cucoș

Contracepția de urgență ca metodă de prevenire a sarcinii nedorite. Interviu cu specialistul Ruslana Burdeinaia-Cucoș Când poate fi utilizată aceasta?

Contracepția de urgență poate fi folosită imediat după actul sexual în următoarele cazuri:

  •  act sexual neprotejat;
  •  eșec în utilizarea contraceptivului (de exemplu, prezervativul s-a rupt sau a alunecat);
  •  întreruperea administrării pilulelor contraceptive combinate;
  •   introducerea sau îndepărtarea incorectă ori la timp nepotrivit a inelului hormonal sau a plasturelui transdermal;
  •  deplasarea, ruperea sau îndepărtarea diafragmei sau a calotei cervicale;
  •  dizolvarea incompletă a pastilei spermicide;
  •  erori în calcularea perioadei infertile la utilizarea metodei abstinenței periodice, abstinența ratată sau utilizarea metodei de barieră în zilele fertile ale ciclului;
  •  expulzia dispozitivului intrauterin sau a implantului contraceptiv hormonal;
  •  viol sau constrângerea la un act sexual.

Contracepția de urgență ca metodă de prevenire a sarcinii nedorite. Interviu cu specialistul Ruslana Burdeinaia-Cucoș

Contracepția de urgență ca metodă de prevenire a sarcinii nedorite. Interviu cu specialistul Ruslana Burdeinaia-Cucoș Vorbiți-ne mai detaliat despre tipurile de contracepție de urgență, eficiența lor și eventualele contraindicații.

Mecanismul acţiunii acestor preparate constă în dereglarea funcţiei menstruale, inhibarea ovulaţiei şi împiedicarea implantării.

Prin urmare, pot fi utilizate următoarele mijloace:

  1.  estrogeni;
  2.  preparate estrogen-gestagene (contraceptive hormonale);
  3.  gestageni;
  4.  antigonadotropine;
  5.  antiprogestine;
  6.  dispozitive intrauterine.

În continuare vom vorbi pe larg despre fiecare dintre aceste metode:

Estrogenii sunt una dintre primele metode de contracepţie de urgenţă. Se folosesc pe parcursul a 5 zile după un act sexual neprotejat. Deşi metoda are o eficienţă înaltă, ea prezintă frecvent o serie întreagă de efecte adverse destul de neplăcute: greţuri, vomă, dereglări ale coagulabilităţii sîngelui. În plus, dacă sarcina totuşi se instalează, estrogenii pot avea o acţiune teratogenă asupra fătului şi sarcina trebuie întreruptă.

Preparatele combinate. Metoda Yuzpe (denumită astfel în cinstea savantului care a propus-o) constă în administrarea de două ori a 200 mg de estradiol şi 1 mg de levonorgestrel. Avantajele acestei metode este că pentru contracepţia de urgenţă poate fi folosit orice contraceptiv, inclusiv cu doze mici, însă numărul de pastile depinde de compoziţia şi dozajul lor. Eficienţa metodei este de 96-98%: cu cât mai puţin timp a trecut de la actul sexul neprotejat, cu atât mai înaltă este eficienţa. Efecte adverse prezintă aproximativ 1/3 dintre femei: greţuri, vomă, vertij, dureri de sâni.

Gestagenii. Pentru cazuri de urgenţă se utilizează levonorgestrel. Utilizarea este aprobată de OMS cu o eficienţă dovedită a metodei de 98,9%. Nivelul de toleranţă este mai înalt comparativ cu metoda Yuzpe.

Antigonadotropine (Danazol). Acestea sunt preparate care inhibă hormonii gonadotropi ai hipofizei. În contracepţia de urgenţă se recomandă administrarea a două doze de 600 mg la un interval de 12 ore, în decursul a 72 de ore de la actul sexual neprotejat. Eficienţa metodei este de 94-98%. În prezent ea este folosită destul de rar, din cauza studiilor insuficiente.

Antiprogestine (Mifepriston sau Ginepriston). Eficienţa metodei este de 98-99%. Efecte adverse se observă la 16% dintre paciente, de cele mai multe ori sub formă de întârzieri sau dereglări ale ciclului menstrual în următoarele 3 luni. Se administrează după următoarea schemă: 10 mg în cel mult 120 ore de la actul sexual neprotejat.  Dacă Ginepristonul este administrat în timp de 72 de ore, eficienţa atinge 99%.

Contracepţia de urgenţă intrauterină (steriletul). Introducerea steriletului intrauterin se efectuează în decurs de 5-7 zile de la actul sexual neprotejat.

Avantajul dispozitivelor intrauterine este dat de faptul că acestea protejează împotriva sarcinii nedorite şi are un termen mare de exploatare. Metoda este potrivită şi pentru femeile care s-au adresat medicului mai târziu de 72 de ore după actul sexual neprotejat, atunci când este metodele hormonale nu ar mai funcţiona. Contraindicaţii absolute pentru utilizarea dispozitivelor intrauterine sunt:

  • bolile inflamatorii ale organelor genitale;
  • sângerările căilor genitale de etiologie necunoscută;
  • cancerul de col uterin.

Metoda este nepotrivită pentru femeile care nu au născut şi femeile cu un număr mare de parteneri. În prezent, dintre toate metodele enumerate de contracepţie de urgenţă, de cele mai dese ori se folosesc gestagenii conţinând levonorgestrel.

Contracepția de urgență ca metodă de prevenire a sarcinii nedorite. Interviu cu specialistul Ruslana Burdeinaia-Cucoș

Contracepția de urgență ca metodă de prevenire a sarcinii nedorite. Interviu cu specialistul Ruslana Burdeinaia-Cucoș Ce trebuie să ținem minte atunci când luăm pastila de a doua zi?

Pastilele de urgență care conțin doar levonorgestrel sunt destul de inofensive și sigure, nu provoacă avort și nu afectează fertilitatea. Efectele adverse sunt observate destul de rar, dar nu uitați că ESTE INTERZISĂ folosirea acestor pastile pe post de metodă permanentă de contracepție. Utilizarea lor frecventă are efecte secundare neplăcute.

Contracepția de urgență ca metodă de prevenire a sarcinii nedorite. Interviu cu specialistul Ruslana Burdeinaia-Cucoș Care sunt cele mai folosite preparate pentru contracepția de urgență în Moldova?

În Republica Moldova sunt înregistrate 2 preparate, care conțin levonorgestrel – Postinor și Escapelle.

Postinorul conține levonorgestrel în doză de 0,75 mg într-o pastilă. Se administrează în felul următor: prima pastilă în primele 72 de ore după un act sexual neprotejat, iar a doua – după 12 ore de la administrarea primei.

Escapelle conține 1,5 mg de levonorgestrel într-o pastilă. Pastila de Escapelle poate fi luată cel târziu în 96 de ore după un act sexual neprotejat. Deși și unele, și altele au efecte adverse, reacțiile diferitor femei sunt individuale.

Contracepția de urgență ca metodă de prevenire a sarcinii nedorite. Interviu cu specialistul Ruslana Burdeinaia-Cucoș

Contracepția de urgență ca metodă de prevenire a sarcinii nedorite. Interviu cu specialistul Ruslana Burdeinaia-Cucoș Cine nu poate să folosească metodele contracepției de urgență?

Există următoarele contraindicații medicale:

  •  istoric de tromboembolism;
  •  tromboflebită;
  •  boli hepatice severe;
  •  sângerări de etiologie necunoscută;
  •  cancer de sân și uterin.

Administrarea contraceptivelor de urgență este nerecomandată femeilor fumătoare active trecute de 35 de ani.

Sfatul medicului:Metoda contracepției de urgență nu trebuie folosită mai des de 2-3 ori pe an. Dacă după administrarea pastilei, ciclul menstrual nu a început în decurs de 3 săptămâni, este posibil să fiți însărcinate. Înainte de a lua decizia referitor la folosirea oricărei metode contraceptive, cereți sfatul medicului.

Text: Cristina Scripnic