În timpul sarcinii, din cauza hormonilor, suntem mult mai emotive și ne dau lacrimile la orice pas, fie că citim o știre despre un copil bolnav, fie că nu ne place ce vedem în oglindă, fie că ne-am certat cu cineva.

Nu trebuie să plângi în sarcină. Iată de ce!

Până la un punct, plânsul este ceva normal în sarcină, dar când intervine adesea și este însoțit și de stări depresive, atunci trebuie să fie pentru noi un semnal de alarmă. Din păcate, după cum vom afla și din articolul de mai jos, plânsul poate avea efecte negative asupra bebelușului, în condițiile în care este o manifestare a depresiei și a stresului. Numai de noi depinde cum ne gestionăm stările emoționale din timpul sarcinii, astfel încât acestea să nu afecteze în niciun fel bebelușul. În plus, este esențial să conștientizăm ceea ce este în neregulă cu noi și să cerem îndată sprijinul unui specialist.

Relația dintre schimbările hormonale din timpul sarcinii și modificările de dispoziție

Pe parcursul sarcinii va crește semnificativ nivelul următorilor hormoni: estrogenul, progesteronul și gonadotropina corionică umană (cunoscut și sub numele de hCG, acest hormon este produs de către placentă). Se pare că primele modificări mai serioase ale acestor hormoni vor apărea cam din a șasea, respectiv din a zecea săptămână de sarcină.

Schimbările acestor hormoni vor produce, la rândul lor, modificări la nivelul neurotransmițătorilor (acei mediatori chimici, capabili să transmită semnale la nivelul creierului și astfel să regleze dispoziția). De altfel, studiile din domeniu au dovedit de mai multe ori faptul că mai ales creșterea progesteronului, în ultimele două luni de sarcină, poate determina fluctuații majore ale stării interioare ale mamei.

Iată de ce, avertizează și cercetătorii din cadrul „Harvard Medical School", cam 10-15% dintre femeile însărcinate pot fi afectate de o depresie ușoară sau moderată. Esențial este să putem face diferența dintre această afecțiune și simplele modificări de dispoziție, care dispar de obicei de la sine, în cel mult două săptămâni.

Pentru a identifica depresia, trebuie să-i știm principalele simptome:

• Lipsa de energie

• Un sentiment profunde de tristețe și de deznădejde

• Atacuri de panică

• Pierderea semnificativă a apetitului

• Tulburări serioase ale somnului

• Scăderea interesului pentru bunul mers al sarcinii

• Pierderea interesului pentru activități care altădată îți făceau plăcere

Nu în ultimul rând, accesele de plâns fără motiv pot fi și ele o dovadă importantă a depresiei.

Desigur, femeile însărcinate plâng mai ușor, fără a avea neapărat motive concrete, dar când crizele de plâns sunt intense și frecvente, este nevoie să solicităm ajutor medical.

Ce efecte pot avea emoțiile negative din timpul sarcinii asupra bebelușului

Un studiu recent a relevat o concluzie care trebuie să ne pună pe gânduri: emoțiile pe care mama le resimte pot afecta fătul, mai ales din cea de-a șasea lună de sarcină. Se pare că efectul acestora nu este doar temporar, în condițiile în care emoțiile tale vor contribui la formarea viitoarei atitudini despre viață a copilului tău. Având această informație, ne va fi mai simplu să înțelegem de ce nu este bine să plângem pe parcursul sarcinii.

Așa cum s-a precizat și mai sus, plânsul este un fenomen normal în timpul sarcinii, atâta timp cât este ocazional. De asemenea, trebuie să știm că cel mai adesea ne vine să plângem în următoarele situații:

Plângem când ne simțim prea stresate-Desigur, fiecare dintre noi ne simțim la un moment dat stresate pe timpul sarcinii și simțim că nu mai facem față. Dacă această stare este ceva trecător, bebelușul nu va fi afectat.

Dar dacă suntem anxioase și plângem adesea, se vor produce și alte schimbări la nivelul hormonilor noștri, ce se vor transmite prin intermediul placentei. În acest caz, este foarte posibil ca al nostru copil să fie la rândul lui mai predispus spre anxietate și chiar să sufere de stres cronic.

Dacă plângem pentru că avem depresie

Din păcate, s-a ajuns și la următoarea concluzie: mamele care suferă de o depresie (medie sau gravă) pe parcursul sarcinii și nu se tratează adecvat, vor da naștere unor copii care vor fi cu cel puțin 1, 5% mai expuși riscului de a deveni și ei depresivi până la vârsta majoratului. În plus, dacă nu vor fi afectați de depresie, pot dezvolta alte probleme emoționale, cum ar fi predispoziția de a avea un comportament agresiv.

Dacă plângem pentru că avem resentimente față de sarcină

Există și cazuri în care femeile pot avea resentimente față de sarcină și de aceea plâng adesea.

Nici această situație nu îi va fi favorabilă bebelușului, în condițiile în care starea mamei va conduce la modificări hormonale, iar acestea vor fi resimțite la nivelul placentei și de aici la copil.

Cele mai cunoscute moduri în care depresia și plânsul pot afecta bebelușul

Dacă mama nu va face un tratament pentru stările depresive însoțite de accese de plâns frecvente, atunci sunt șanse ca bebelușul să aibă, după ce se naște, oricare dintre următoarele probleme:

• O mai mare predispoziție spre tulburările de somn

• O mai mare predispoziție de a suferi de colici

• Va fi mai agitat și mai dificil de liniștit

• Va fi prea tăcut sau pasiv

Nu trebuie să plângi în sarcină. Iată de ce!

Nu în ultimul rând, experții avertizează că mamele ce suferă de depresie pe timpul sarcinii vor fi mai predispuse riscului de a naște prematur.

În cazuri extreme (când mama a suferit de o depresie gravă și nu a tratat-o corespunzător), este posibil ca bebelușii să aibă dificultăți în dezvoltare, atât din punct de vedere fizic, cât și cognitiv.

Cunoscând toate aceste aspecte și simptomele depresiei din timpul sarcinii, va fi la îndemâna noastră să ne analizăm pe noi însene și, în cazul în care sesizăm anumite anomalii, să ne adresăm din timp unui specialist.

În același timp, trebuie să fim conștiente că depresia este tratabilă și că există o serie de tratamente speciale, care nu ne vor afecta pe parcursul sarcinii nici pe noi, dar nici pe bebelușul nostru.

Ce putem face pentru a preveni depresia din timpul sarcinii

Din fericire, există o mulțime de soluții care ne pot ajuta să ne controlăm mai ușor stările emoționale fluctuante din timpul sarcinii, stări ce ne pot face adesea să plângem.

Să vedem ce am putea face pentru a ne simți mai relaxate pe parcursul sarcinii:

• Să încercăm să ne înconjurăm de persoane și de activități ce ne sunt dragi

• Să ne odihnim suficient

• Să facem mișcare (desigur, ținând cont de sfatul medicului)

• Să apelăm la tehnici de relaxare precum yoga

• Să facem exerciții de respirație

• Să avem o dietă sănătoasă

• Să încercăm să fim mai tolerante cu noi însene și să ne gândim pozitiv la sarcină și la ceea ce se va întâmpla după aceea.

Desigur, nu trebuie să excludem nici ideea de a ne consulta, ori de câte ori simțim nevoia, cu un specialist.

Sursa: qbebe.ro