mamaplus

Sufli ca să răcești mâncarea copilului? Îl poți îmbolnăvi

0
//
17.02.2020

De câte ori înainte de a-i da copilului să mănânce ai suflat în supă ca să se răcească? Cu siguranță de foarte multe ori! Ar fi bine să renunți cât mai repede la acest obicei deoarece îți poți îmbolnăvi copilul!

Secrețiile respiratorii care sunt expulzate în aer ca niște picături microscopice de apă atunci când tușim, strănutăm, vorbim sau suflăm conțin viruși și bacterii care pot provoca boli ce variază de la o răceală sau afecțiuni mai grave, cum ar fi tuberculoza.

Cariile - cea mai frecventă boală transmisă prin suflarea în mâncare

Cea mai frecventă boală asociată cu practica de a sufla în mâncarea copiilor sunt cariile, în special în legătură cu bebelușii. Această afecțiune se numește carie timpurie din copilărie, definită de Academia Americană de Medicină Dentară pentru Pediatrie ca prezența unuia sau a mai mulți dinți în descompunere, din cauza cariilor la copiii cu vârsta până în 6 ani.

În cavitatea noastră bucală se află bacteria numită Streptococcus mutans, care se hrănește cu resturile alimentelor care rămân între dinți și este principalul microorganism care produce cariile dentare.

Această bacterie poate ajunge la cavitatea orala a copilului printr-o transmisie directă de la părinți, îngrijitori sau alți membri ai familiei. Această bacterie poate fi transmisă și prin sărutarea pe gură a copiilor sau prin folosirea aceleiași linguri.

Potrivit American Board of Pediatric Dentistry, copilul poate dezvolta carii chiar înainte de apariția dinților. Dacă intră în contact cu această bacterie, imediat ce dinții vor erupe vor începe să dezvolte placa bacteriană, creând un mediu acid ce va genera descompunere.

Recomandări pentru răcirea alimentelor și evitarea suflării în acestea:

  • pregătește mâncarea din timp, astfel încât să aibă o temperatură optimă atunci când îi dai copilului să mănânce;
     
  • așază mâncarea într-un bol plat, puțin adânc, pentru a facilita piederea de căldură;
     
  • amestecă mâncarea constant, circulația aerului va răci mâncarea în scurt timp;
     
  • pune farfuria pe o tavă cu gheață sau apă rece;
     
  • folosește o farfurie mare pentru a răci mâncarea, astfel încă să o poți separa în porții mai mici;
     
  • dacă vrei să testezi temperatura mâncării, gust-o cu o lingură diferită de cea cu care îți vei hrăni copilul;
     
  • nu folosi frigiderul pentru a răci mâncarea, deoarece căldura acesteia poate altera alte alimente.