Copilul plânge în brațele tatălui

Copilul plânge în brațele tatălui

-
//
13.09.2016

Cu puțin timp în urmă întreaga familie radia de fericire la ieșirea din maternitate, ținând în brațe odorașul mult așteptat. Dar a trecut puțin timp și părinții sunt consternați. Noul membru al familiei nu îl acceptă pe tată și începe să plângă imediat ce tânărul tătic încearcă să îl ia în brațe. Nu trebuie să ghicim cauzele acestui comportament neînțeles al copilului – acestea sunt în număr de trei. Și, în opinia psihologilor, orice cuplu este în stare să repare greșelile care provoacă această problemă.

Copilul plânge în brațele tatălui

Cauza este mama

Micuțul face mofturi atunci când tata îl ia în brațe, dar ce simte mama în acele momente? Psihologii afirmă că la început tânăra mamă simte mândrie, pentru că este singura pe care o recunoaște acest boț de fericire. Vanitatea crește, însă capriciile micuțului cresc și ele. La un moment mândria este înlocuită de iritație. Obosind să alerge la micuț la prima chemare, femeia încearcă să își implice soțul în acest proces. Dar, din păcate, este târziu. Dacă până atunci mama nu i-a încredințat tatălui nici o obligație de liniștire a copilașului, acesta din urmă și-a format un obicei prost sub denumirea de „mama va auzi, mama va veni neapărat…”. Din păcate, tatăl nu se încadrează deja în această schemă, pentru că micuțul s-a obișnuit să simtă brațele mamei, și nu ale tatălui. De aceea bebelușul plânge la pieptul tatălui, încercând să atragă atenția mamei.

Soluția problemei

Rezultatele greșelii mamei nu este prea plăcut: micuțul nu înțelege de ce acum este luat în brațe de tată și își afirmă poziția prin plâns și țipete. Ieșirea din această situație nu este una simplă, dar ea există totuşi:

  • în ciuda tuturor „concertelor”, mama nu trebuie să ia în brațe copilul fără necesitate;
  • tata, în schimb, trebuie să se apropie cât mai des de bebeluș.

Este foarte important să depășiți insistența micuțului la această etapă, de altfel orice capriciu se poate transforma în obișnuința neplăcută de a obține totul cu ajutorul lacrimilor. Iar obiceiurile, după cum se știe, formează caracterul.

Copilul plânge în brațele tatălui

Cauza este tatăl

Chiar dacă bărbatul pare sigur și încrezător în forțele sale, în interior, de regulă, toate terminaţiile nervoase îngheaţă de frică în faţa acestei creaturi minuscule. Peste ani, el va juca cu plăcere mingea cu copiii, dar la această etapă tatăl nu îşi înţelege rolul. Copilul simte nesiguranţa interioară a tatălui şi, fără a aştepta acţiuni active, începe să se plictisească. Micuţul poate plânge de singurătate, chiar aflându-se în braţele unui tată iubitor.

Soluţia problemei

Situaţia poate fi îmbunătăţită prin comunicare. Tatăl trebuie să înveţe să vorbească cu micuţul, să îi cânte cântece de leagăn, să îi recite poezii, să îl facă să zâmbească, să se bucure sau pur şi simplu să asculte.

Cauza este micuţul

Poate există şi o a treia cauză: copilul, vorbind în termeni medicali, poate avea un „prag scăzut de sensibilitate”, atunci când simţurile de vedere, auz, miros şi pipăit sunt prea sensibile în raport cu factorii excitanţi. Pe aceşti copii îi poate deranja orice, inclusiv barba tatălui. În pofida acestei probleme „neserioase”, îngrijirea unui copil hipersensibil necesită o atenţie sporită.

Copilul plânge în brațele tatălui

Soluţia problemei

Trebuie să reduceţi nivelul crescut de sensibilitate al micuţului, eliminând factorii iritanţi:

Mirosurile. „Aroma” nicotinei sau a unei ape de colonii prea puternice se poate deosebi prea mult de mirosul cunoscut al mamei, ceea ce provoacă nemulţumirea micuţului.
Sunetele. Glasul mai puternic al tatălui nelinişteşte deseori copilul, în special dacă părinţii nu au grijă de relaţiile dintre ei, folosind tonuri ridicate în prezenţa micuţului.
Nevrozele. Desigur, în familie trebuie să evitaţi orice certuri şi scandaluri. Un copil hipersensibil, chiar dacă nu înţelege nimic, simte atmosfera negativă şi apăsătoare din jurul lui. Iar ţinând cont de faptul că mama îl linişteşte mai des, micuţul simte nelinişte doar în prezenţa tatălui.

Femeia nu trebuie să se jeneze pentru sentimentele ei faţă de soţ, din contra, să îşi arate dragostea. Atunci când bebeluşul va vedea permanent îmbrăţişările şi sărutările părinţilor, el va înţelege că nu are de ce să se teamă şi se va trage singur la tată. Timpul de apropiere de tată este diferit în cazul fiecărui copil. Părinţii trebuie să înţeleagă o dată şi pentru totdeauna că de la naşterea copilului ei se află sub supravegherea constantă a copilaşului, şi cu cât mai bune şi mai tandre vor fi relaţiile dintre ei, cu atât mai repede micuţul va accepta braţele puternice ale tatălui.

Sursa