În zilele noastre, faptul că toate își au rădăcinile sale din copilărie, sună deja ca o axiomă. Acest lucru este valabil și pentru caracter, obiceiuri și sănătate. Astăzi vom vorbi, în mod special, despre sănătate, sau mai bine zis, sănătatea dentară. Vă amintiți când au apărut primii dinții la copilul dumneavoastră? În cele mai multe cazuri, acest lucru era asociat cu plâns, nopți nedormite, gingii umflate. Se dovedește că dinții, începând cu primul lactat, și până la ultimii, așa-numiții molarii de minte, au nevoie de atenție și îngrijire. Și dacă marea majoritate a părinților, urmăresc cu atenție curățarea dinților de către copilul său, acest lucru nu este suficient, pentru că gura copilului ar trebui să fie, cu regularitate, investigată de medicul stomatolog pediatru. Deci, începând cu vârsta de 2 ani, ar trebui începute vizitele medicului stomatolog nu mai puțin de 2 ori pe an. Și atunci, când dinții de lapte se schimbă cu cei permanenți, medicul stomatolog trebuie vizitat și mai des.

Totul despre stomatologia pediatrică în Chișinău

Cei mai importanți pași în "viața dentară" a copilului sunt momentele de dentiție, apoi trecerea la alimentele adulților, atunci când riscul de carii crește brusc, precum și perioada de schimbare a dinților de lapte cu cei permanenți. În aceste perioade, medicul stomatolog pediatru ar trebui să devină prietenul copilului dvs., pentru ca mai apoi, cuvântul "stomatolog" să nu devină un coșmar pentru copil.

Înainte de a afla ce stomatolog din Chișinău poate fi vizitat, să clarificăm, cum este acest stomatolog pediatru bun?

Precum teatrul începe cu umerașii - și un medic bun, pornește de la locul unde lucrează. Alegeți clinica după cum veți fi întâmpinați de administratorul de la recepție, sau cum vi se va răspunde la telefon. Personalul politicos, spune despre faptul că clinica prețuiește numele său și, prin urmare, are un personal format numai din profesioniști. Feriți-vă de reclame luminoase și panouri cu prețuri mici – serviciile unui profesionist sunt demonstrate nu prin panouri și reduceri, dar prin calitatea serviciilor oferite, prezența unor echipamente specializate, moderne.

Un medic stomatolog pediatru bun, la prima vizită, oferă întotdeauna copilul dumneavoastră posibilitatea de a se adapta, și, în cazul reacție negative a copilului, nu va începe tratamentul cu forța, doar pentru că "Ați venit, probabil, de departe – doar nu ați venit în zadar, trebuie de făcut ceva!"

Înainte de a începe tratamentul, un stomatolog adevărat va familiariza părinții cu planul de tratament și de ce este nevoie de acesta. Va explica consecințele procedurii propuse, argumentele pro și contra ale schimbărilor produse în gura copilului.

Totul despre stomatologia pediatrică în Chișinău

Pentru un tratament de înaltă calitate a unui dinte, un medic stomatolog pediatru profesionist ar avea nevoie nu mai mult de 20 de minute. După cum arată practica, după 15-20 de minute de investigație, copilul își pierde interesul, atenția acestuia se dispersează, poate să înceapă să plângă - nu pentru că-l doare sau îi este neplăcut, ci pentru că a obosit. Și atunci este important să nu exagerăm. Este important de a întrerupe tratamentul în acel moment, când el e încă un pic interesat. Atunci, el cu plăcere va veni la tratament și la investigațiile de rutină.

Deci, unde în Chișinău poate fi găsit un medic stomatolog pediatru?

Policlinica Stomatologică Municipală pentru Copii
Adresă: bd. Negruzzi 3
Tel.: 022 54-43-10
Policlinica Stomatologică Republicană I.M.S.P. Secția stomatologie pediatrică
Adresă: str. Vlaicu Pârcălab 17
Tel.: 022 22-69-05, 022 22-40-97.

Clinica stomatologică APOLLONIA
Adresă: str. Independenței 28/1
Tel.: 022 55-00-39, 022 55-00-71 ;
Fax: 022 55-00-78
Mob.: 079-444-806
Adresă: str. Zelinski 8
Tel.:022 55-24-88; Fax: 022 53-66-97
Mob.: 079-444-806

www.apollonia.com.md

Clinica stomatologică DENT VIP
Adresă: str. 31 August 1989, 34
Tel.: 022 54-62-85, 022 27-81-76

www.dentvip.md

Centru Stomatologic ClasicDent
Adresă: str. Gh. Asachi, 29
Tel.: 022 72-66-91

www.clasicdent.md

Clinica de medicină estetică Sancos
Adresă: bd.Moscovei 16
Tel.: 022 90-99-09

www.sancos.md

Clinica stomatologică NC DENTALES
Adresă: str. Mircea cel Bătrîn, 13/2
Tel.: 022 60-61-08

http://stomatologicheskaya-klinika-drdidu-nc-dentalales.prom.md/

Clinica stomatologică DentalStoma
Adresă: str. Armenească 25/1
Tel.: 022 27-29-36

Centrul curativ diagnostic Podiac
Adresă: str. Columna, 111
Tel.: 022 22-22-82

Clinica stomatologică Ol-A-Dent
Adresă: str. Ion Creangă 4, of.13
Tel.: 022 74-67-41

http://www.stomatologii.md/index.php?id_categ=3&lang=2&id_c=17

Fala-Dental SRL
Adresă: str. București, 13
Tel.: 022 27-05-36

www.faladental.md

Clinica stomatologică Vivodent
Adresă: str. București, 13/1
Tel.: 022 54-64-00

www.vivodent.md

Clinica stomatologică Art Dent
Adresă: str. B. Voievod, 2
Tel.:022 43-93-09

www.artdent.md

Clinica Smile Dent
Adresă: str. Ismail 88, of.2
Tel.: 022 88-14-14

www.smiledent.md

Clinica stomatologică DentaVita
Adresă: str. Șciusev, 62
Tel.: 022 22-07-70

www.dentavita.md

Fesburg-Dent, SRL
Adresă: str. Ion Nistor, 15
Tel.: 022 79-74-44

www.fbdent.md

Și, în cele din urmă, încă o informație utilă. Venind la orice clinică stomatologică cu copilul, țineți minte, că deja de câteva luni stomatologia pediatrică de stat (copii sub 12 ani) este gratuită. Aveți grijă de bugetul familiei și starea de sănătate a copiilor dumneavoastră! Fie ca vizitele dvs. la medicul stomatolog să fie doar  cu scop profilactic!