Se apropie cea mai feerică noapte din an, care va dărui o mică minune chiar şi celor mai mari sceptici dintre noi. De câteva săptămâni bune toţi sunt cu gândul doar la cadouri, îşi pun dorinţe, decorează interioarele şi se pregătesc pentru acest eveniment de iarnă. Conform tradiţiei, Anul Nou se sărbătoreşte nu doar pe 31 decembrie şi 1 ianuarie; diverse activităţi, matinee şi concerte se organizează cu mult înaintea acestei date. În continuare vom prezenta evenimentele de sărbătoare pentru copii organizate în aceste zile la Chişinău.

O prezentare a matineelor şi altor evenimente de Revelion pentru copii

Copiii din timpurile noastre nu se mulţumesc doar cu matineele de la grădiniţă sau şcoală, ei îşi doresc mai multe aventuri, poveşti şi eroi în costume originale. Din fericire, părinţii pot satisface uşor aceste solicitări ale micuţilor la sfârşitul anului 2015 şi începutul anului 2016. Una dintre posibilităţile de a-i întâlni pe Moş Crăciun şi Alba-ca-Zăpada este să mergem la teatru. În ajunul sărbătorilor şi în timpul vacanţei de iarnă teatrele din capitală au în repertoriu mai multe spectacole pentru copii, dar pregătesc şi reprezentaţii de Crăciun şi Revelion cu participarea principalilor eroi ai sărbătorilor de iarnă. Aici copiii pot recita poezii, participa la concursuri, dansa sau chiar primi cadouri neaşteptate.

La fel, şi multe centre comerciale organizează spectacole de sărbătoare. Micii cumpărători sunt aşteptaţi la spectacole cu participarea eroilor din desenele animate îndrăgite, experimente interesante, master-class-uri creative şi alte distracţii, care vor conferi sărbătorilor de iarnă o dispoziţie deosebită. Pe lângă centrele comerciale, pregătesc multe surprize copilaşilor şi Centrele de dezvoltare a copiilor, unele cafenele. Chiar şi Circul a pregătit un program special de Revelion. Vă prezentăm în continuare detalii şi vă invităm la spectacole!

Teatrul Republican de Păpuşi „Licurici”

O prezentare a matineelor şi altor evenimente de Revelion pentru copii

  • 25 decembrie, 10:00 – spectacolul „Frumoasa adormită” + matineu (în limba română).
  • 26 decembrie, 10:00 – spectacolul „Серебрянное копытце” + matineu (în limba rusă); 12:00 – spectacolul „Elefănțelul curios” + matineu (în limba română).
  • 27 decembrie, 10:00 – spectacolul „Fata babei şi fata moșneagului” + matineu (în limba română), 12:00 – spectacolul „Fata babei şi fata moșneagului” + matineu (în limba română).
  • 29 decembrie, 10:00 – spectacolul „Frumoasa adormită” + matineu (în limba română).
  • 30 decembrie, 10:00 – spectacolul „Веселый маскарад” + matineu (în limba rusă).

Costul biletelor: 35 lei (pentru copii şi pentru adulţi).

Adresă: str. 31 august 1989, 121.

Telefon: 022 245 273, 022 245 166.

www.licurici.md

Teatrul Dramatic Rus de Stat „A.P. Cehov”

În zilele vacanţei de Crăciun, Teatrul „Cehov” invită toţi copiii la spectacole şi reprezentaţii de sărbătoare. Spectatorii se vor întâlni cu personaje de poveste şi, desigur, înainte de spectacole, Moş Crăciun şi Alba-ca-Zăpada vor felicita micuţii.

O prezentare a matineelor şi altor evenimente de Revelion pentru copii

  • 20 decembrie, 11:00 – spectacolul „Вождь краснокожих”.
  • 25 decembrie, 11:00 и 14:00 – spectacolul „Маша и Витя против Диких гитар”.
  • 26 decembrie, 11:00 и 14:00 – spectacolul „Золотой ключик”.
  • 27 decembrie, 11:00 и 14:00 – spectacolul „День рождения кота Леопольда”.
  • 28 decembrie, 11:00 и 14:00 – spectacolul „Алиса в стране чудес”.
  • 29 decembrie, 11:00 и 14:00 – spectacolul „Маша и Витя против Диких гитар”.
  • 30 decembrie, 11:00 и 14:00 – spectacolul „Приключения Винни-Пуха”.

Costul biletelor: de la 30 la 70 lei.

Adresă: str. Vlaicu Pârcălab, 75.

Telefon: 022 223 362.

www.chehov.md

Teatrul-studio „С улицы Роз”

Între 22 decembrie şi 10 ianuarie, fetiţele, băieţii şi părinţii lor sunt aşteptaţi la spectacole de sărbătoare în jurul bradului împreună cu Moş Crăciun, Alba-ca-Zăpada şi alte personaje de poveste. După fiecare reprezentaţie de Revelion, plină de jocuri vesele, cântece, dansuri şi ghicitori, puteţi viziona un spectacol muzical.

O prezentare a matineelor şi altor evenimente de Revelion pentru copii

  • 22, 23, 24, 25, 26, 27 decembrie, 12:00 – spectacolul „Снежная королева”.
  • 28, 29, 30 decembrie, 12:00 – spectacolul „Приключения Чиполлино”.
  • 2, 3 ianuarie, 12:00 – spectacolul „Бременские музыканты”. 
  • 4 ianuarie, 12:00 – spectacolul „Незнайка и его друзья”.
  • 4 ianuarie, 17:00 – spectacolul „Незнайка-путешественник”.
  • 5, 6 ianuarie, 12:00 – spectacolul „Золушка”.
  • 7, 8 ianuarie, 12:00 – spectacolul „Перепутаница”.
  • 9, 10 ianuarie, 12:00 – spectacolul „Волшебник изумрудного города”.

Costul biletelor: 50-100 lei.

Adresă: bd. Cuza-Vodă, 19/3.

Telefon: 022 769 855, 022 551 042.

www.teatr.md

Teatrul Republican „Luceafărul”

Începând cu 17 decembrie 2015 şi până la 15 ianuarie 2016, spectacolele pentru copii vor fi însoţite de matinee organizate în jurul pomului de Crăciun. Copiii se vor întâlni cu personajele de poveste preferate, se vor juca şi vor dansa în jurul bradului, precum şi vor viziona premiera spectacolului „Eliza şi lebedele sălbatice” de Hans Christian Andersen.

O prezentare a matineelor şi altor evenimente de Revelion pentru copii

  • 27 decembrie, 12:00 – spectacolul „Eliza şi lebedele sălbatice”.

Repertoriul pentru luna ianuarie poate fi consultat pe site.
Costul biletelor: 45-50 lei.

Adresă: str. Veronica Micle, 7.

Telefon: 022 226 520, 022 210 627.

www.luceafarul.md

Teatrul „Ginta Latină”

În perioada sărbătorilor, teatrul a pregătit pentru micii spectatori spectacolul „Poveste de iarnă”. Este un adevărat show de iarnă, care va fermeca micuţii şi părinţii şi va aduce o întâlnire multaşteptată cu eroii diferitor poveşti îndrăgite. 

O prezentare a matineelor şi altor evenimente de Revelion pentru copii

  • 21 decembrie, 10:00, 12:00, 14:00 – spectacolul „Poveste de iarnă”.
  • 22 decembrie, 12:00, 14:00 – spectacolul „Poveste de iarnă”.
  • 23 decembrie, 10:00, 12:00, 14:00 – spectacolul „Poveste de iarnă”.
  • 27 decembrie, 10:00, 12:00 – spectacolul „Poveste de iarnă”.
  • 28 decembrie, 12:00 – spectacolul „Poveste de iarnă”.

Costul biletelor: 40-50 lei.

Adresă: str. Sfatul Ţării, 18.

Telefon: 022 237 601.

www.gintalatina.md

„Veselie de Crăciun” la Circul din Chişinău

Şi Circul din capitală a pregătit un program special de sărbătoare pentru copii – „Veselie de Crăciun”. La show participă jongleri, dresori de animale, iluzionişti, dansatori, clovni şi, desigur, Moş Crăciun. Spectacolul se desfăşoară pe arena mică a Circului din Chişinău.

O prezentare a matineelor şi altor evenimente de Revelion pentru copii

  • 26 şi 27 decembrie – la orele 12:00 şi 16:00.
  • 2, 3, 7, 8, 9, 10, 16, 17 ianuarie – la orele 12:00 şi 16:00.

Costul biletelor: 150-250 lei.

Adresă: bd. Renaşterii, 7.

Telefon: 022 310 007, 022 310 032, 079118 466.

www.circ-chisinau.md

Sărbătorile la Centrul comercial „Baby Hall”

Centrul comercial „Baby Hall” aşteaptă toţi copiii şi părinţii lor, întreaga lună decembrie şi ianuarie, în fiecare week-end, la ora 11:00, cu spectacole de circ feerice, clovni, jongleri şi iluzionişti. Pe lângă spectacole, pentru copii au fost pregătite diferite bunătăţi, machiaj gratuit şi fotografii profesioniste cu eroii îndrăgiţi. Toate acestea sunt gratuite!

O prezentare a matineelor şi altor evenimente de Revelion pentru copii

  • 26 decembrie, 11:00 – spectacol de circ cu participarea lui Moş Crăciun.
  • 27 decembrie, 11:00 – reprezentaţie de Revelion „Marcelino show”
  • 9 ianuarie, 11:00 – spectacol de circ „Лапландские приключения”.
  • 10 ianuarie, 11:00 – reprezentaţie cu concursuri şi cadouri „Marcelino show”.

Adresă: bd. Negruzzi, 2/4.

Telefon: 068571571.

www.facebook.com/BabyHallMoldova

Atelier de creaţie la Shopping MallDova

Până pe 27 decembrie, copiii pot participa, la „Shopping MallDova”, la diverse master-class-uri tematice de pregătire pentru sărbători: confecţionarea felicitărilor de Crăciun şi de Anul Nou, a decoraţiilor pentru brad şi altor jucării interesante. Participarea la ateliere este gratuită.

O prezentare a matineelor şi altor evenimente de Revelion pentru copii

  • 24 şi 25 decembrie – de la 17:00 până la 19:00.
  • 26 şi 27 decembrie – de la 16:00 până la 18:00.

Adresă: str. Arborilor, 21.

Telefon: 022 603 255.

www.facebook.com/shoppingmalldova

Matinee la Centrul comercial „Elat”

Pe 26 şi 27 decembrie, la ora 11:00, în Centrul comercial „Elat”, etajul 4, se vor desfăşura matinee de Revelion pentru copii. Spectatorii sunt aşteptaţi cu distracţii, surprize, concursuri, premii, cadouri şi dulciuri! La matineu vor veni Moş Crăciun, Alba-ca-Zăpada, clovni, ansamblul de dansuri pentru copii „Let’s Dance” şi, desigur, copiii se vor bucura de acqua make-up. Participarea la sărbătoare este gratuită. 

O prezentare a matineelor şi altor evenimente de Revelion pentru copii

Adresă: bd. Decebal, 99.

Telefon: 022 883 556.

elat.com.md

Fixishow de Revelion „Despre cinema”

În zilele de vacanţă, de pe 28 decembrie până pe 10 ianuarie, la Palatul Feroviarilor, copii vor întâmpina Anul Nou în compania veselilor eroi ai îndrăgitului serial cu desene animate „Fixiki”. Pe lângă Simka şi Nolik, micii spectatori îi vor întâlni pe Moş Crăciun şi Alba-ca-Zăpada, iar împreună vor reuşi să treacă de toate încercările, pentru a-şi realiza visul şi a juca într-un adevărat film.

O prezentare a matineelor şi altor evenimente de Revelion pentru copii

  • 28, 29, 30 decembrie – ora 12:00;
  • 2, 4, 5, 6, 7, 8, 9 ianuarie – ora 12:00;
  • 3 şi 10 ianuarie – ora 16:00.

Costul biletelor: 60-100 lei.

Adresă: bd. Decebal, 2.

Telefon: 079456719, 067660995.

www.fixiki.md

Spectacolul de Revelion „În căutarea unei minuni”

Echipa laboratorului ştiinţifico-distractiv „Mendelevium” prezintă spectacolul de Revelion „În căutarea unei minuni”. Nu sunt doar experimente, ci o adevărată sărbătoare de iarnă! Copii se vor întâlni cu eroii unei neobişnuite poveşti de iarnă, iar fiecare dintre ei va pleca acasă cu un cadou memorabil pentru experimente independente şi, desigur, cu bomboane în ambalaje de sărbătoare.

O prezentare a matineelor şi altor evenimente de Revelion pentru copii

  • 27 decembrie, la ora 12:00 – în limba română, la ora 16:00 – în limba rusă. 

Costul biletelor: pentru 1 copil – 230 lei (cadou inclus), pentru 1 adult – 170 lei (fără cadou).

Adresă: str. Căpriana, 50, ASEM, blocul C, parter.

Telefon: 068023027.

www.mendelevium.md

Smart Start – poveste de Revelion „Cum au salvat Fixiki Anul nou”

Într-o friguroasă seară de iarnă, Cenuşăreasa şi-a invitat toţi prietenii la un bal cu ocazia Anului Nou, însă răutăcioasa mamă vitregă a decis să strice toată sărbătoarea. Ceasul s-a oprit, iar Noul An este în pericol! Dar în ospeţie la Cenuşăreasa au venit şi Fixiki. Copiii, împreună cu aceştia, vor trebui să repare ceasul şi să salveze astfel Anul Nou, pe Moş Crăciun şi cadourile pentru copii. Vârsta recomandată a participanţilor – de la 3,5 la 8 ani. Spectacolele se desfăşoară fără participarea părinţilor, în limbile română şi rusă concomitent. Înregistrarea prealabilă este obligatorie.

O prezentare a matineelor şi altor evenimente de Revelion pentru copii

  • 26 decembrie, ora 17:00.

Costul biletelor: 300 lei (pentru elevii „Smart Start” – 200 lei).

Adresă: str. 31 august 1989, 127 (hotelul „Codru”).

Telefon: 069200266.

facebook >>>

Matineu de sărbătoare la Centrul „Mary Poppins”

Centrul pentru copii  „Mary Poppins” invită micii spectatori la matineul de Revelion, pe data de 26 decembrie, la ora 18:30. Atunci când vine Moş Crăciun şi Alba-ca-Zăpada, copiii se cufundă într-o adevărată poveste, pe care o aşteaptă şi în care cred cu ardoare. Centrul a pregătit o călătorie de neuitat în poveste şi un program de sărbătoare: Moş Crăciun şi ajutoarele lui, dansuri, concursuri interesante, jocuri captivante, cântece şi multă voie bună.

O prezentare a matineelor şi altor evenimente de Revelion pentru copii

Costul biletelor: 200 lei.

Adresă: bd. Dacia, 5.

Telefon: 078303024, 060191585.

www.mary-poppins.md

Spectacol pentru copii la Centrul „Curcubeul Vesel”

Centrul de distracţii şi dezvoltare pentru copii „Curcubeul Vesel” invită toţi micuţii să întâlnească această sărbătoare împreună cu Moş Crăciun şi Alba-ca-Zăpada şi să se cufunde în lumea magică a Noului An. Personajele de sărbătoare vor aduce copiilor distracţie, veselie, voie bună, jocuri interesante şi, desigur, cadouri multaşteptate. Petrecerea de Revelion va avea lor sâmbătă, 26 decembrie, la ora 11:00.

O prezentare a matineelor şi altor evenimente de Revelion pentru copii

Costul biletelor: 100 lei.

Adresă: str. Petru Zadnipru, 15/4.

Telefon: 022 346 652, 079505307.

www.curcubeulvesel.md

„Calendar Advent” la Wood Café

„Wood Café” aşteaptă Anul Nou împreună cu toţi copiii, iar organizatorii au pregătit un Advent Calendar. În fiecare zi, din 1 până în 30 decembrie, la ora 18:30, cât timp părinţii iau cina sau beau cafea, copiii confecţionează fulgi de zăpadă, îi scriu Moşului, învaţă poezii de Crăciun, creează jucării pentru brad şi participă la multe alte activităţi interesante. Participarea este gratuită. Zilnic, pe Facebook, sunt anunţate temele master-class-urilor.

O prezentare a matineelor şi altor evenimente de Revelion pentru copii

Adresă: bd. Moscovei, 3.

Telefon: 079988878.

www.facebook.com/woodcafemd

Sărbătoare pentru copii la Caffe Graffiti

În fiecare duminică, „Caffe Graffiti” invită părinţii şi copii la o sărbătoare plină de veselie. Între orele 13:00 şi 18:00, copiii sunt aşteptaţi la un adevărat matineu cu brad, Moş Crăciun, ajutoarele lui, cadouri, concursuri, surprize, vată de zăpadă şi bufet suedez cu bunătăţi pentru orice gusturi, inclusiv, desigur, dulciuri.

O prezentare a matineelor şi altor evenimente de Revelion pentru copii

Costul biletelor: 60 lei.

Adresă: str. Arborilor, 17/2.

Telefon: 068575575.

www.facebook.com/Caffe-Graffiti-official

Matineu „Inimă de gheaţă” la Sky Land Camping & Resort

Pe 25, 26 şi 27 decembrie, precum şi pe 2 şi 3 ianuarie, în pădurea de poveste „Sky Land” se vor desfăşura matinee de Anul Nou. Copiii sunt aşteptaţi cu reprezentaţii de neuitat după motivele filmului cu desen animat „Inimă de gheaţă”, unde se vor întâlni cu frumoasele Elsa şi Anna, iar Moş Crăciun le va dărui un cadou dulce. Programul cuprinde jocuri, concursuri, experimente chimice.

O prezentare a matineelor şi altor evenimente de Revelion pentru copii

Costul biletelor: 230 lei.

Adresă: s. Gruşevo, r-nul Criuleni.

Telefon: 068500808

www.skyland.md