Desen, croșetare, figuri din hârtie după tehnica origami, dans și canto, se pare la prima vedere că organizarea acestor activități suplimentare pentru copii trebuie să coste o grămadă de bani, însă, nu este chiar așa. În Chișinău sunt suficiente organizații care oferă aceste activități pentru copii absolut gratuit. Să vedem, deci, unde micii exploratori își pot descoperi talentele.

Activități extrașcolare gratuite pentru copii în Chișinău

Despre beneficiile activităților extrașcolare

Pentru copil, cursurile suplimentare reprezintă o oportunitate de a descoperi acele activități care nu sunt incluse în programul școlar sau li se acordă prea puțină atenție în conformitate cu curriculum de studii. Dacă copilului îi place cursul la care este înscris, el nu va obosi, ci dimpotrivă, va simți un val de energie. Varietatea de activitate poate fi chiar cea mai bună metodă de odihnă și relaxare. Și dacă ne gândim la faptul că odihna de acasă se rezumă la vizionarea televizorului sau jocurile computerizate, argumentele în favoarea cursurilor extrașcolare vor fi mult mai multe. În centrele de artă, copilul nu doar va primi cunoștințe și abilități suplimentare el va beneficia de un cerc suplimentar de comunicare. De multe ori, frecventând aceste cursuri, copilul capătă mai mulți prieteni, întrucât, interesele comune îi apropie. Totodată, înscrierea copilului la aceste cursuri este o modalitate de a-i spori gradul de autoapreciere. Dacă la școală copilul nu se diferențiază prin note mari și se simte mai rău decât alții, cursurile de la care primește satisfacție, cu siguranță, vor avea efect. Aici nu există note, fiecare își poate da frâu liber fanteziei și poate fi mai bun.

Activități extrașcolare gratuite pentru copii în Chișinău

Alegem cursul suplimentar pentru copil

De foarte multe ori, părinții aleg cursurile suplimentare pentru copiii lor ghidându-se după propriile preferințe, însă, această practică este absolut greșită. Înainte de a înscrie copilul la un curs extrașcolar, analizați bine ce i-ar plăcea lui să facă. Dacă copilul are multă energie, după încheierea lecțiilor este necesar să-i asigurați activitate fizică. Chiar dacă mama deja și-a imaginat tablourile copilului ei pe peretele din sufragerie, va trebui, totuși, să aleagă dansurile sau sportul. Dacă, dimpotrivă, copilul se deosebește prin calmitate, capacitatea de a se concentra pe o activitate anume, ar fi bine să-l înscrieți la cursuri de artă aplicată sau creativitate tehnică. Întrebă-l pe copil ce vrea să facă el după lecții. Această tactică nu întotdeauna este eficientă, însă, copilul poate nici măcar să nu bănuiască despre existența unor cursuri propuse de centrele de artă. Ar fi bine să-l aduceți pe copil la Ziua Ușilor deschise și să urmăriți de ce este cel mai mult interesat. În cazul în care părinții așa nu au reușit să determine ce-l atrage pe micuț, pot alege cursul în locul lui. Totodată, părinții trebuie să înțeleagă - copilului poate să-i placă altceva și nu doar o singură dată ar putea solicita să fie transferat de la un curs la altul.

Activități extrașcolare gratuite pentru copii în Chișinău

Cele mai răspândite greșeli ale părinților

Din păcate, nu putem spune că sunt rare situațiile în care copilul nu vrea să aibă nicio activitate extrașcolară. De cele mai multe ori, motivul acestei situații este generat de erorile pe care le-au comis părinții. Vom enumera în continuare cele mai des răspândite greșeli comise de părinți care au impact negativ asupra copilului:

1. Cu cât mai mult cu atât mai bine. Fiind încântați de talentele copilului lor, părinții tind să-l înscrie la toate cursurile posibile. Prima perioadă poate fi distractivă pentru copil, însă, cu timpul, organismul micuțului va începe să protesteze pe fundalul oboselii acumulate, ceea ce poate duce nu doar la pierderea interesului dar și la îmbolnăviri repetate.

2. Cu cât mai devreme cu atât mai bine. Pentru fiecare activitate suplimentară, copilul trebuie să crească. Dacă copilul nu este pregătit, încă, pentru o activitate anume, lui i se va crea o impresie distinctă față de aceasta și pe care, ulterior, va fi greu de modificat. De exemplu, dacă vârsta potrivită pentru modelare, dans, canto este de 4-5 ani, cursurile legate de însușirea unui instrument muzical nu sunt recomandate mei devreme de împlinirea vârstei de 10 – 12 ani.

3. Să fie mai bun ca toți. De multe ori, părinții fac paralelă între activitățile suplimentare ale copilului și propria lor carieră. Ei consideră că dacă copilul s-a ocupat de modelarea aeronavelor, pe viitor, el trebuie să atingă mari performanțe în domeniu. Dacă copilul refuză să mai frecventeze cursul și solicită să fie transferat la secția de șah, el neapărat fa fi criticat pentru instabilitate. Însă, în căpșorul copiilor totul se întâmplă altfel. Ei sunt în proces de cunoaștere a lumii și vor să încerce totul. Susțineți-vă copilul, lăudați-l pentru entuziasm și propuneți-i să încerce ceva nou!

Activități extrașcolare gratuite pentru copii în Chișinău

Acum, să trecem de la întrebările generale la lucruri concrete. Unde în Chișinău se desfășoară cursuri extrașcolare gratuite pentru copii?

Centrul Republican pentru Copii și Tineret "Artico"

Centrul "Artico" oferă o mare varietate de activități gratuite pentru copiii de la 5 ani (în cazuri excepționale, pot fi înscriși și copii de 4 ani). Orele au loc după masă, începând cu ora 14.30, în general în cursul săptămânii.

Program centrului: muzică (folclor, cor, muzică pop), dans (sport, folk, balet, modern, dansuri populare, flamenco, dans neoclasic), teatru (muzical, teatru de moda ecologică), tehnologia informației, arte grafice (desen, design, sculptură în lemn, ceramică), studio de dezvoltare personală, dezvoltare emoțională, gândirea creativă prin desen și modelare, origami, quilling, telegrafie (codul Morse), dezvoltarea vorbirii cu ajutorul muzicii, judo, box, tenis de masă, șah.

Înscrierea se face la începutul anului școlar, dar în anumite cercuri, copil este acceptat după un interviu individual cu profesorul.

Adresa: bd. Ștefan cel Mare, 169.

Telefon: 022 85 62 19.

www.artico.md

Centrul "Fantastic-CeCeFel"

Centrul "Fantastic-CeCeFel" propune cursuri pentru copiii de la 7 luni până la 7 ani, însoțiți de un adult. Înscrierea la cursurile gratuite se pot face pentru un  termen de 3 luni, de câte două ori pe săptămână. Centrul activează patru zile pe săptămână, de marți până vineri între 9.00-17.00.

Programul centrului: Jocuri, teatru, pictură, sculptură, dans, dar sarcina principală a instituției este de a educa părinții să-și înțeleagă mai bine copiii, să învețe a negocia cu ei de la o vârstă fragedă, de aceea, de două ori pe lună, părinții au posibilitatea de a consulta cu un psiholog din cadrul centrului.

Înscrierea se face o dată la trei luni.

Adresa: str. Gh. Asachi, 49-A, scara II.

Telefon: 022 28 70 93.

www.cecefel.wordpress.com

Activități extrașcolare gratuite pentru copii în Chișinău

Centrul pentru educație estetică "LĂSTĂREL"

Centrul oferă ore pentru copiii de la 5 și până la 18 ani.  Cursurile au loc în fiecare după-amiază, în zilele lucrătoare. Se pot face ore și în weekend, după o discuție cu profesorul.

Programul centrului: dansuri populare și moderne, vocal, instrumente muzicale (acordeon, pian), desen, cursuri de croitorie.

Selecția are loc permanent.

Adresa: str. Maria Cibotari, 5.

Telefon: 022 23 87 66, 022 23 45 38.

Centrul "Fantastic"

Centrul "Fantastic" se referă la Direcția pentru Protecția Drepturilor Copilului. Orele au loc de șase ori pe săptămână, de luni până sâmbătă. Orarul centrului este: de la 10.00 până la 18.00 în timpul săptămânii, de la 11.00 la 15.00, sâmbătă. Pot fi înscriși copiii de la 7 ani.

Programul centrului: artă, informatică, ornamentație cu mărgele, quilling, teatru.

Selectarea are loc permanent.

Adresa: Str. Mihail Lomonosov, 40/2.

Telefon: 022 73 75 63.

Activități extrașcolare gratuite pentru copii în Chișinău

Centrul de activitate extraşcolară "Curcubeul"

Lecții gratuite pentru copiii de la 5 ani, care se desfășoară zilnic, inclusiv în week-end, cu accent pe a doua jumătate a zilei.  

Programul centrului: vocal, instrumente muzicale, dansuri populare și de estradă, arte plastice, artă decorativ aplicată (pictură pe sticlă, lemn, lucru cu o varietate de materiale naturale).

Selectarea are loc permanent.

Adresa: str. Braniștii, 5.

Telefon: 022 44 00 50​

Centrul de familie pentru copii și adolescenți

Toate cursurile la centrul de familie se desfășoară în timpul săptămânii între orele 15.00-18.00. Sunt admiși copiii de la 7 ani.

Program centrului: cursuri de artă, origami, dans modern și popular, taekwondo, aerobică, shaping, cursuri de limba engleză.

Selecția are loc permanent.

Adresa: str. Grenoble, 163/5.

Telefon: 022 76 29 44, 022 24 86 19.

Activități extrașcolare gratuite pentru copii în Chișinău

Centru municipal de creație tehnică din Chișinău

Centrul activează în timpul săptămânii și în weekend, toate informațiile privind programele, profesorii, se pot obține la numărul de mai jos, administrația lucrează în fiecare zi de la ora 9.00. pot fi înscriși copiii de la 6 ani.

Programul centrului: Modelarea aeronavelor, modelarea rachetelor, modelarea automobilelor. Copii studiază bazele fizicii și mecanicii, există un cerc al radioamatorilor, de asemenea, de designer vestimentar. Selecția are loc permanent.

Adresa: str. A. Iancu, 29.

Telefon: 022 54 36 22.

Centrul de creație tehnică ”POLITEHNIC”

Centrul de creativitate tehnică primește copii de la 5 ani. Cursurile se desfășoară în fiecare zi, șapte zile pe săptămână. Orele de lucru a centrului: luni – vineri, 14.00-19.00 sâmbăta și duminica 10.00-15.00.

Programul centrului: Modelarea auto, modelarea aeronavelor, rachetelor, modelarea tehnică începătoare (pentru clasele mici), un cerc al radioamatorilor (pentru elevii mai mari de clasa a 7-a), informatică, pictură, prelucrarea artistică a lemnului, designer, designer vestimentar.

Selecția are loc permanent.

Adresa: str. I. Gagarin, 4.

Telefon: 022 27 00 63.

Activități extrașcolare gratuite pentru copii în Chișinău

Centrul de creație tehnică pentru copii din sectorul Buiucani

Clasele de la centrul de creație tehnică din sectorul Buiucani sunt destinate pentru copii de la 6 ani. Cele mai multe ore au loc în timpul săptămânii în după-amiaza fiecărei zile, cu excepția realizării prototipurilor (prima jumătatea a zilei), împletirea cu biser (dimineața și după-amiază), karting (sâmbătă) și modelarea de haine (sâmbătă).

Programul centrului: Machetare, modelarea navelor, modelarea aeronavelor, karting, creație tehnică, mâini de bace, desen, croșetare, manufactură, arte plastice, ceramică, origami, jucării moi, ornamentație cu mărgele, designer vestimentar.

Selecția are loc permanent.

Str. Suceava, 103.

Telefon: 022 59 28 19​

Centrul de creație tehnică pentru copii din sectorul Râșcani

Centrul este  deschis zilnic, șapte zile pe săptămână. Orele în zilele lucrătoare se desfășoară în principal în după-amiază, dacă este necesar, se pot face grupuri de dimineață. Programul de week-end se face după discuția cu profesorii și dorința elevilor. Se admit copiii de la 7 ani.

Programul centrului: Ceramică, tâmplar-constructor, modelarea rachetelor, modelarea aeronavelor, origami, origami în limba engleză, pictură, designer de interior, designer vestimentar, jucării moi.

Selecția are loc permanent.

Adresa: str. Crângului, 7; str. Miron Costin, 19/4.

Telefon: 022 44 00 11.

Activități extrașcolare gratuite pentru copii în Chișinău

Centrul de creație pentru copii ”Floarea Soarelui”

Centrul lucrează gratuit în timpul săptămânii și în weekend, în principal, în după-amiază. Excepție fac clasele de pian care în zilele lucrătoare au loc și în prima jumătate a zilei. La sfârșit de săptămână, centrul este deschis între 9.00-19.45, oferind o mare varietate de directii creative pentru copii de la 5 ani.

Programul centrului: Vocal, instrumente muzicale, cor, arte vizuale, broderie cu mărgele, designer vestimentar, dansuri populare și moderne. Sunt admiși copiii cu vârsta între 5 și 18 ani. Selecția are loc permanent.

Str. A. Mateevici, 23

Telefon: 022 28 78 49

Centrul de creație pentru copii "Ghiocel"

Clasele de la centrul "Ghiocel" au loc de luni până vineri între 14.00-20.00. pe viitor se preconizează ca unele clase să activeze și la sfârșit de săptămână. Pot fi înscriși copiii de la 5 ani.

Programul centrului: Artă decorativă aplicată, ceramică, arte vizuale, croșetare și coaserea jucăriilor, broderiile cu mărgele, dansuri populare, sportive, de estradă, pian, vocal, fluier, chitară.

Adresa: str. Mircea cel Bătrân, 7.

Telefon: 022 42 55 99, 022 33 13 87.

Activități extrașcolare gratuite pentru copii în Chișinău

Centrul de creație pentru copii "Luceafărul"

În centrul de creativitate "Luceafarul" pot fi înscriși copii de la 6 ani (în cazul unui contract individual se poate înscrie și copii mai mici). Toate clasele lucrează cinci zile pe săptămână, de luni până vineri între 13.00 - 18.00.

Programul centrului: Arte și meserii, ceramică, artă, de tricotat și cusutul jucăriilor,  dans (modern, sportiv, pop), instrumente muzicale (pian, fluer, chitară), vocal.

Selecția are loc permanent.

Adresa: str. Valea Crucii, 2.

Telefon: 022 77 89 29; 022 77 04 41.​

Centrul de creație pentru copii "Scânteia"

Centrul activează șase zile pe săptămână, de luni până sâmbătă. În timpul săptămânii între 11.00-18.00, sâmbătă 10.00-15.00. Se acceptă copiii de la 5 ani.

Programul centrului: Broderie, quilling, pictură, origami, vocal, dansuri sportive, tenis de masă, joc de dame, șah, Cursurile sunt accesibile și pentru copiii cu capacități limitate.

Adresa: str. Gr. Alecsandrescu, 13.

Telefon: 022 74 67 50.

Activități extrașcolare gratuite pentru copii în Chișinău

Centrul municipal al tinerilor naturaliști

Centrul este deschis de luni până sâmbătă. Majoritatea cursursurilor încep la ora 14.00, unele clasecursuri pot începe și la alte ore dacă există o înțelegere prealabilă. Se acceptă copiii de la 6 ani (clasa I).

Programul centrului: Floricultură, cerc zoologic, aranjamente florale, acvaristica, îngrijirea iepurilor, un cerc al naturii și fantezie (compoziții din materiale naturale), arhitectura verde, horticultură, viticultură.

Selecția are loc o dată la 3 luni.

Adresa: bd. Traian, 3.

Telefon: 022 56 45 20. 022 76 35 66.

Inițierea în arte pe lângă Muzeul Național de Artă

O dată pe săptămână, la Muzeul Național de Artă au loc lecții teoretice și practice de arte frumoase. În grup sunt acceptați copii de vârstă preșcolară (5 ani) și copii în clasele primare (clasele 1-4).

Programul centrului: Tehnici de pictură, desen, ceramica, sculptura, excursii. În grupele ruse sunt admiși copii cu vârsta între 5 și 10 ani, în grupele române – de la 5 la 18 ani.

Selecția are loc la începutul anului, pe parcurs sunt posibile alte selecții.

Adresa: str. 31 August, 115 – auditoriul 32.

Telefon: 022 022 24 17 30, 022 24 53 77.

Activități extrașcolare gratuite pentru copii în Chișinău

www.mnam.md

Cercul de desen "Micii Genii"

Pentru copii creativi și curioși la biblioteca Ștefan cel Mare se oferă lecții gratuite de picture, în fiecare zi de vineri între orele 15.00-17.00, în. Copiii intră în lumea lucrărilor marilor artiști din diferite epoci și învață noi tehnici artistice de pictură și își dezvoltă abilitățile. În grupe se acceptă copii de vârstă școlară (clasele 1-4), în cazul în care copilul este pasionat de pictură poate fi înscris după o discuție prealabilă cu profesorul.

Adresa: Str. Decebal, 91.

Telefon: 022 55 14 93.

www.facebook.com/Cercul-de-pictura-Micii-genii