Fie că ai născut pe cale naturală sau prin intermediul operației de cezariană, o recuperare confortabilă și lipsită de durere este probabil tot ce ți-ai dori. Totuși, ar mai fi ceva. Ți-ai dori probabil să scapi de burtica inestetică și acele fisuri neplăcute ce ți-au apărut pe piele. Cu siguranță că în dorința de a ”masca” aceste mici imperfecțiuni de moment, cauți diverse metode, cum ar fi bandajele sau centurile. Cât de sănătos însă este acest obicei, ne explică în continuare medicul ginecolog-obstetrician Maxim Călăraș.

”După sarcină apar niște schimbări care nu vor mai dispărea niciodată, cum ar fi striile – niște fisuri pe piele. Cu striile nu ai ce face, dar vaginul și abdomenul se recuperează. Unul din mituri spune că dacă ai născut, a doua zi trebuie îndată să-ți legi burta. Sau, dacă ești mai modernă, să-ți cumperi o centură specială elastică care costă 800 de lei și să îți legi pe lipici burta... La întrebarea ”de ce faci acest lucru?”, femeile îmi spun că în așa mod burta se retrage mai repede și devine plată. E o prostie! Vrei un abdomen suplu după naștere – mergi la sală. Dacă ai avut o naștere fiziologică normală și fără rupturi, poți merge și peste vreo 3 zile la sală, dacă poți. După cezariană, e mai greu – peste 3 luni.”,  a afirmat medicul în cadrul emisiunii Fără Protocol.

Una din recomandările specialiștilor în obstetrică și ginecologie pentru recuperarea după naștere se referă la practicarea exercițiilor Kegel, care au un rol esențial în fortificarea mușchilor planșeului pelvin care susțin uretra, vezica urinară, uterul și rectul. 

”Eu le sugerez pacientelor mele să practice exercițiile Kegel, care ajută la restabilirea vaginului. Multe doamne îmi spun că știu despre ele, pentru că le-au practicat până la naștere. Până la naștere nu prea are sens să le practicați. Cu ajutorul exercițiilor Kegel poate fi restabilit tonusul mușchilor vaginali, inclusiv perineul. Deși noi nu avem un centru specializat pe practicarea acestor exerciții, femeile le pot practica singure, acasă. Nu e complicat. Este important să antreneze acești mușchi cu regularitate – cât stă la volan, alăptează copilul sau privește televizorul.”, mai spune Maxim Călăraș.

Tot în acest context, medicul a mai specificat că până la urmă fiecare femeie este în măsură să decidă cum arată corpul ei după naștere și cât de mult timp și efort vrea să investească pentru a reveni la formele inițiale.