mamaplus

De ce apar și cum gestionăm crizele de furie ale copiilor? Recomandările psihoterapeutului Daniela Hariton

0
//
13.05.2020

Una dintre principalele frici ale părinților este cum să facă față crizelor de furie ale copiilor. Deseori, din cauza acestor accese, părinții se panichează și au reacții necontrolate, care complică și mai mult situația. Psihologul și psihoterapeutul Daniela Hariton ne-a oferit informații utile și recomandări la acest subiect, pe care ar trebui să le cunoască fiecare dintre noi.

mamaplus

La ce vârstă încep accesele de furie ale copiilor?

În zilele noastre se întâmplă de multe ori ca majoritatea reacțiilor negative ale copiilor să fie privite drept accese de furie. Începând cu percepția adulților față de reacțiile imprevizibile de disconfort simțit de copil, continuând cu frustrarea sau refuzul de a face ceva.

Ținând cont de acestea, am putea spune că accesele de furie ale copiilor încep odată cu nașterea. Ori momentul în care copilul plânge când e scos din burta mamei nu este o reacție evidentă de disconfort în ambianța nouă cu care nu este obișnuit încă? Mecanismele de supraviețuire ale copilului sunt forțate să funcționeze autonom, iar aceasta testează cu siguranță rezistența la stres a bebelușului.

Ulterior copilul continuă cu crize de plâns când e chinuit de colici, când mama nu este alături un minut, când vede fețe necunoscute sau intră brusc în contact cu sunete, imagini, texturi și senzații absolut noi. Ca și pentru mulți oameni, necunoscutul te poate băga în sperieți de-a binelea.

Care sunt cauzele isteriei?

Ceea ce este numit drept isterie, putem decoperi mai clar sub termenul de „tantrum”. Iar acest fenomen se declanșează deoarece sfera emoțională a omului se dezvoltă încă din perioada intra-uterină, pe când achiziția limbajului și conștiința de sine cu mult mai târziu.

Altfel spus, simțim multe, dar să definim nu suntem în stare. Nici la ce se referă și ce să facem cu astea la începutul vieții nu știm. Aici și avem nevoie de un adult blând și conținător, care să ne ghideze pe acest tărâm necunoscut al emoțiilor, senzațiilor și noțiunilor cât timp creștem și construim harta mentală a realității înconjurătoare, care devine pe parcurs și fundamentul personalității noastre.

Factorii precipitanți unei izbucniri de plâns brusc și tăios pot constitui:

+ nevoile nesatisfăcute corespunzător de alimentație, hidratare, temperatură și umiditate a aerului, orar de somn, dezechilibru prelungit în regimul zilnic al copiilor

+ încălcarea orarului admisibil de somn sau activitate

+ absența contactului emoțional cu părinții

+ sentimentul de insecuritate la copil

+ absența sentimentului de a fi important, valoros și iubit la copil

+ încălcarea repetată a limitelor de rezistență sau nevoilor/preferințelor copilului

+ aflarea pentru o perioadă îndelungată a copilului în mediu stresant

+ perioadele de creștere în care copilul formează noi achiziții, precum statul în poziție șezut, mersul, ieșitul dinților, primele cuvinte, adaptarea la dormit după regim sau aparte, înțărcarea. Orice perioadă de adaptare necesită toleranță maximă.

+ confruntarea copilului cu valuri de emoții noi pe care el nu le poate înțelege

+ schimbări hormonale

+ schimbarea locului de trai sau alte schimbări de mediu

+ suprastimulare cu dispozitive digitale, depășirea timpului în care copilul este treaz, sau depășirea limitei în care copilul a dat de înțeles că vrea să oprească o activitate ce decurge la moment

+ lipsa unei activități fizice suficiente și a descărcării energiei pe parcursul unei zile

+ deficiențe la nivelul sistemului nervos sau alte probleme de sănătate

+ lipsa limitelor de securitate pentru copil. Copiii testează des ce au voie și până unde. Au nevoie să simtă că există zone sigure, pe care au voie să le exploreze și zone periculoase, pentru care nu sunt pregătiți și vor fi protejați de adulți.

Per general, orice schimbare și noutate necesită răbdare, căci provoacă neliniște oricui, iar copiilor, a căror sistem nervos este în dezvoltare și sensibil, cu atât mai mult.

mamaplus

Cum putem preveni crizele de plâns necontrolat?

Să fim prezenți la nevoile copiilor. Să petrecem zilnic timp de contact vizual direct, cu multă joacă, îmbrățișări și aprecieri ale realizărilor. Să ne jucăm în jocuri care le plac copiilor noștri.

Să creăm un program al zilei stabil, cu 10 ore de somn de noapte în liniște și întuneric și un somn de zi. Să reglăm temperatura mediului între 20-23 grade și umiditatea între 40-70%. Să aerisim des încăperile. Să nu depășim timpul de activitate al copiilor. Să le oferim o alimentație variată și activitate fizică. Să le oferim acces la aer liber și soare cât mai des, dimineața sau seara.

Să dozăm accesul la dispozitive digitale, să fim prezenți mai des.

Să dezvoltăm percepția lor prin jocuri senzoriale și asocieri dintre lumea reală și cea văzută pe dispozitive digitale.

Să le creăm copiilor un mediu sigur în care ei au suficient spațiu cât să exploreze și singuri fiind, dar și împreună cu adulții. Să le fim alături când ei descoperă lumea și să intervenim când ne cheamă ori dau semne clare că nu se descurcă sau sunt în pericol.

Cum acționăm în aceste situații?

Când totuși se declanșează o stare de „tantrum”, acea furtună de lacrimi și gesturi necontrolate la copil, îi arătăm că ceea ce se întâmplă este ceva firesc și acceptăm starea. Asigurăm copilul că suntem alături și că poate veni la noi când este pregătit. Încercăm să-l îmbrățișăm, iar dacă nu permite, pur și simplu stăm lângă el cât e nevoie până descarcă de tot emoția.

Poate dura de la 20 minute la o oră și mai mult. Între timp, îi spunem o dată sau de două ori că vedem cât îl chinuie aceste emoții, că e în regulă și că suntem cu el.

La final va veni după o îmbrățișare, sleit de puteri și ușurat. Acum, emoțiile care s-au adunat de ceva vreme au fost descărcate, iar copilul își va continua cu bine dezvoltarea, știind că este acceptat și că are pe cine conta, dar are și spațiu pentru a se manifesta autentic.

Adultul devine pentru copil un container care absoarbe aceste stări, însoțindu-l cât timp se descarcă.

Ce replici nu ar trebui să-i spunem copilului în timpul isteriilor?

În niciun caz nu-i vom zice să tacă sau să se oprească pentru că se uită lumea sau pentru că va veni țiganul ori polițistul după el. Nici pentru că și nouă ne este greu sau ce zile proaste trăim.

Aceasta nu va face decât să traumatizeze copilul, să-i dea de înțeles că emoțiile lui sunt greșite și neimportante pentru lume. Efectele vor fi din ce în ce mai rele.

Ultimul lucru care trebuie să ne intereseze este părerea lumii! Primul  este contactul de încredere și afecțiune dintre copil și adult, împreună cu siguranța și sănătatea psihicului în dezvoltare al copilului.

În ce caz apelăm la specialist?

Când copilul doarme agitat, nu are poftă de mâncare, este prost dispus mai mereu, pierde în greutate prea repede, nu vrea să socializeze, nu cooperează deloc, chiar dacă sunteți binevoitor cu el. Când ați încercat tot ce știți, ați ținut cont de recomandările de mai sus și nu mai știți ce să faceți. Când nu mai aveți resurse pentru a înțelege copilul și stările acestuia, iar situația vă scapă de sub control.  

Sursa: Mamaplus.MD